Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Masivul Parâng, în vizorul echipei Ridzi-Udrea

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 21 martie 2009 ·

HUNEDOARA. Proprietarii terenurilor de pe versantul Slima acuză autorităţile din Petroşani că fac presiuni pentru a le lua pădurile ca să amenajeze o staţiune de schi. Sursa: Marius MitracheSursa: Marius Mitrache

1 /.

Mai multe familii din satul Jieţ, proprietare a 200 de hectare de teren pe versantul Slima din Parâng, acuză autorităţile locale din Petroşani şi Petrila că pregătesc un tun imobiliar în zonă, prin iniţierea unui proiect de amenajare a unei staţiuni de schi. Un semn de întrebare pentru ele este acela că iniţiatorul proiectului este primarul PDL din Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi (PDL).

Soţia lui, Monica Iacob Ridzi este ministru al tineretului şi sportului, iar colega ei de guvern, Elena Udrea (ministru al turismului) a declarat deja, public, în mai multe rânduri, că va aloca câteva zeci de milioane de euro pentru această staţiune. Pe săteni nu proiectul în sine îi supără, ci faptul că auto rităţile l-au demarat fără a-i consulta, ba, mai mult, i-ar fi ameninţat că vor fi expropriaţi.

Vechi relaţii de prietenie

Proiectul staţiunii de schi în Parâng este presărat cu o serie de coincidenţe. A fost iniţiat de primarul Tiberiu Iacob Ridzi (PDL), soţul ministrului turismului şi sporturilor, Monica Iacob-Ridzi. Iar sprijinul financiar necesar demarării proiectului a fost promis în mai multe rânduri de colega de cabinet a doamnei Ridzi, ministrul turismului Elena Udrea. Deşi, iniţial, a avansat o sumă de câteva zeci de milioane de euro, ministrul turismului, prin vocea purtătorului de cuvânt, a fost ieri mai rezervat în ceea ce priveşte finanţarea. „Proiectul Parâng este încă în stadiul de evaluare.

Nu s-a luat nicio decizie încă privind sumele care vor fi alocate anul acesta. Dar în mod cert va primi finanţare din partea ministerului. În câteva zile se va decide exact despre ce sume este vor

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nereguli grave în marile magazine: ANPC dă amenzi de peste 2 milioane de lei

Mediafax acum 28 minute
Operațiunea a scos la iveală problemele grave din comerțul cu amănuntul. Rezultatul: amenzi de peste 2 milioane de lei pentru marile lanțuri de magazine. Comisarii au verificat cele mai frecvente plângeri ale consumatorilor: prețuri diferite între r

Volodimir Zelenski, după discuția de la Vilnius cu Nicușor Dan: „Îi mulțumesc pentru asigurarea că Ucraina poate conta pe sprijinul continuu al României”

HotNews acum o ora
Volodimir Zelenski și Nicușor Dan au avut luni o întrevedere bilaterală în marja summitului „București9” organizat la Vilnius. Cu această ocazie, cei doi au discutat despre eforturile diplomatice pentru pace și consolidarea sancțiunilor, iar Dan a c

Ștefan Popescu: „Am dat prea multă importanță vizitei lui Nicușor Dan în Polonia”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”, Ștefan Popescu, diplomat și analist român, a discutat despre viitorul Europei, dar și despre vizita lui Nicușor Dan în Polonia. Urmăriți aici, integral, emisi

Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei

HotNews acum 11 ore
Karol Nawrocki, câștigător al alegerilor prezidențiale din Polonia cu 50,89% din voturi, este un istoric naționalist specializat în lumea criminală, boxer amator, care a obţinut sprijinul principalului partid de opoziţie, Lege şi Justiţie (PiS), dar

Ucraina propune o întâlnire între Zelenski, Trump și Putin. „Este crucial pentru avansarea procesului de negocieri”

Adevarul acum o ora
Ucraina a propus Rusiei luni, la reuniunea de la Istanbul, o întâlnire tripartită între preşedinţii Ucrainei, SUA şi Rusiei - Volodimir Zelenski, Donald Trump şi, respectiv, Vladimir Putin - între 20 şi 30 iunie pentru a impulsiona negocierile de pa

Călin Popescu Tăriceanu, achitat definitiv în dosarul în care a fost acuzat că a luat mită 800.000 de dolari de la Fujitsu

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat definitiv, luni, de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul în care a fost acuzat de DNA că în perioada 2007-2008, când era prim-ministru, a primit de la compania Fujitsu Siemens Computer

Nicușor Dan: „Un termen realist pentru formarea Guvernului este de două săptămâni”. Ce a spus președintele despre desemnarea premierului

Adevarul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat luni de la Vilnius că un termen realist pentru formarea noului Guvern este de două săptămâni. El a subliniat că desemnarea unui premier va avea loc doar în momentul în care va exista o susținere parlamentară solid

VIDEO Activiştii Greenpeace au furat statuia de ceară a lui Emmanuel Macron din Muzeul Grévin şi au depus-o în faţa Ambasadei Rusiei

HotNews acum 4 ore
Statuia de ceară a lui Emmanuel Macron a fost furată luni, în cursul dimineţii, de la Muzeul Grévin din Paris, de către activişti Greenpeace care au depus-o apoi în faţa Ambasadei Rusiei, în semn de protest faţă de legăturile economice ale Franţei c

Novak Djokovici a obţinut victoria cu numărul 100 la Roland Garros / S-a calificat în sferturi la Openul Franţei pentru a 19-a oară

G4Media acum 2 ore
Sârbul Novak Djokovici, cap de serie 6, a reuşit, luni, victoria cu numărul 100 la Roland Garros, după ce a trecut de britanicul Cameron Norrie, locul 81 mondial, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă

Zelenski: Ucraina și Rusia vor face schimb de liste pentru schimbul de prizonieri săptămâna aceasta

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară luni că Ucraina și Rusia au convenit, în cadrul discuțiilor de la Istanbul, să își transmită reciproc în cursul acestei săptămâni liste cu persoanele pe care doresc să le includă într-un schimb de pr

Vremea

București
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/32°
Iasi
acum

24°
lun.

16°/29°
mar.

18°/30°
mie.

16°/27°
joi

17°/30°
Constanta
acum

20°
lun.

16°/28°
mar.

15°/24°
mie.

19°/23°
joi

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/29°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/29°
mar.

16°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/32°