Feţişoare de copilaşi bucălaţi surâzând dintre părinţii drăgăstoşi sunt pentru cei din penitenciar imagini de prin filme. Şi pentru artistul cu chitara care a păşit între ei cu cântece puse pe viaţa lui, imaginile astea sunt din albumele prietenilor, nu-s ale lui. Dar asta este, pentru mulţi, normalitatea. Mai departe, drumul spre puşcărie este opţional, deşi pare greu de evitat.
218 minori şi tineri îşi petrec anii în Penitenciarul Tichileşti. Când treci prin curtea puşcăriei, cei care sunt pe-afară, la activităţi, se adună ciorchine lângă gardul care-i înconjoară. E o curte împărţită-n curţi, de garduri. Când te trezeşti în mijlocul lor răsucindu-te-n loc, îţi zâmbesc guri ştirbe, cicatrice, buze sparte şi nasuri strâmbe. Urme, de bună purtare se spune... dar de "bună purtare" a cui? "Săru'mâna, domniţă! Aţi venit pe la noi?" "Da, dar ce căutaţi voi aici? Nu trebuia să fiţi acasă cu fete, cu prieteni...?" "Stăm aici, că avem fapte..." "Ce fapte aveţi, măi?" "Furturi, tâlhării, doamnă, că n-aveam bani..." Dar sunt şi câţiva care tac, iar de-i întrebi în parte, îţi spun şters: "Tentativă de omor, omor, viol..." Într-un limbaj cvasijuridic, aici sunt aduşi băieţi cu vârste între 14 şi 21 de ani pentru infracţiuni cu violenţă.
Florin Chilian se pregăteşte de doi ani să se reîntoarcă la Tichileşti, că a promis. "Am fost în câteva penitenciare, la Tichileşti, Poarta Albă, Târgşor, dar şi la Liceul Lazăr sau Matei Basarab, unde am vorbit şi am cântat copiilor despre «alegeri» în viaţă. Nu dau soluţii, nu cred în ele, pentru că asta înseamnă că i-ai furat acelui om, copil sau matur, mândria deciziei şi a victoriei. Forţa exemplului e zdrobitoare şi trebuie să laşi pe fiecare să-şi aleagă drumul, pentru că atunci îl va forma ca şi rezistenţă, structural pe individ. Nu ai voie să furi o victorie nimănui, pentru că atunci el va simţi că nu a fost
