Mihai Drăgan avea 10 ani în 1989; în martie, fratele său mai avea trei luni până să vină pe lume, iar părinţii săi au decis să renoveze casa, înainte ca familia să se mărească.
"Stăteam pe Strada Bârcă, în Rahova, cartier numit atunci «MŢŢ», adică «militari, ţigani, ţânţari». Ai mei mă trimiteau după bere pentru muncitorii care lucrau în casă; trebuia să merg cale de vreo două-trei staţii pe jos, până la Piaţa 13 Septembrie ca să găsesc bere Rahova, cea mai bună la acea vreme. Berea se găsea în sticle de jumătate, verzi sau maro. Era ca o superstiţie să iei bere la sticlă verde, nu maro. Se zicea că trebuie să iei cu sticlă verde ca să vezi ce e în ea, pentru că unul găsise un şoarece într-una maro, nu-l văzuseră de la început şi băuse. Căram câte 20 de sticle odată într-o sacoşă de pânză inscripţionată cu Scînteia şi Sportul, cu mânere din sârmă, cu plastic pe ele.
Ca să ajung la piaţă, o luam pe Străduţa Moş Adam, unde avea sora lui Ceauşescu casă. Atunci era o casă deosebită, prin simplul fapt că avea etaj. Vizavi de locuinţă aveau şi o mică fermă, dar care nu mirosea deloc. Lumea spunea că avea gresie şi faianţă în grajdul ăla unde stăteau porcii, iar în timpul Revoluţiei acest lucru s-a confirmat. Ţiganii au invadat casa şi au ieşit de acolo cu mobile, covoare, dar şi cu gresia şi faianţa din grajd. Făcând drumul ăsta, câteodată şi de două ori pe zi, mă gândeam ce bine ar fi fost să stau şi eu la curte. Strada asta, Moş Adam, era singura asfaltată dintre cele care făceau legătura între Mărgeanului şi Antiaeriană.
Nu cumpăram numai bere; eram responsabil cu toată aprovizionarea. În dulapul de la bucătărie era portofelul cu bani lăsat de ai mei, care îmi ziceau: «Când vezi o coadă undeva, te pui şi cumperi orice, de cât îţi dă». De atunci, am rămas cu un obicei: când mă duc în Carrefour, iau mai multe kilograme de za
