» Disponibilizarea a peste 12.000 de angajati ai CFR, anuntata de Ministerul Transporturilor (MT), va duce la inchiderea garilor mici, spun sindicalistii. Personalul va circula ca accelerat, navetistii vor avea de suferit.
» Sindicalistii il acuza pe ministrul Radu Berceanu ca face marea restructurare cu mana directorilor interimari, pentru ca directorii titulari sa nu poata fi trasi la raspundere.
» Planul de restructurari intocmit de MT i-a socat pe sindicalisti: nu prevede nici o forma de protectie sociala pentru disponibilizati.
» Reprezentantii ministerului au refuzat ieri sa faca orice fel de comentarii pe acest subiect.
Peste 12.000 de salariati din cadrul CFR Marfa, CFR Calatori si CFR Infrastructura vor fi disponibilizati, a hotarat Ministerul Transporturilor, care a transmis ieri planurile de restructurare federatiilor sindicale din transportul feroviar. Numarul i-a socat pe liderii federatiilor de salariati din CFR, care spun ca l-au anuntat inca de saptamana trecuta pe ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, ca necesitatile transportului pe calea ferata nu permit concedierea colectiva a mai mult de 5.000 de angajati. In total, la CFR lucreaza 78.000 de oameni, in toate cele trei unitati – Marfa, Calatori si Infrastructura – si in filialele lor. "Daca raman doar 65.000 de salariati, fara dotari tehnice – ca asta e situatia –, toate statiile de pe ruta Bucuresti-Urziceni, sa zicem, vor fi inchise. Trenurile personal vor circula fara oprire pe aici, deci vor opri doar in statiile mari, ca acceleratul. Cei mai afectati vor fi navetistii si localnicii care se deplasau intre comune, cu treburi", ne-a explicat presedintele Aliantei Nationale a Sindicatelor Feroviare, Ion Molea.
Trenule, masina mica
Un alt sindicalist banuieste ca in spatele reducerii traficului intre comune se ascund oameni importan