Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 12.000 de persoane, trecute pe linie moartă

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 21 martie 2009 ·

Ministerul Transporturilor vrea să pună pe liber peste 12.000 de angajaţi din sistemul feroviar, pentru care nu a prevăzut nici o formă de protecţie socială. De la CFR Marfă ar urma să fie concediaţi 32% dintre salariaţi, iar de la CFR Călători şi CFR SA vor pleca 15% şi, respectiv, 13% dintre angajaţi.

În cele trei companii CFR şi în filialele acestora lucrează circa 63.795 de persoane, potrivit datelor Ministerului Finanţelor. Programul de restructurare a sistemului feroviar trimis ieri sindicaliştilor de către Ministerul Transporturilor prevede concedierea a 12.139 dintre acestea. Enorm. Şi surprinzător, dacă ne gândim că luna trecută surse din Ministerul Transporturilor prognozau numai 5.000 de şomeri în sistemul feroviar.

Cei mai mulţi disponibilizaţi vor fi de la CFR Marfă şi filialele ei: 5.949 (31,7%) din cei 18.766 de angajaţi. CFR Călători şi CFR SA, precum şi filialele acestora ar urma să scape ceva mai ieftin. De la CFR Călători Ministerul Transporturilor vrea să dea afară "numai" 2.545 de persoane, adică 14,9% din cei 17.078 salariaţi, în timp ce la CFR SA şi filialele acesteia este prevăzută reducerea numărului de personal cu 3.536 - 12,65% din cei 27.951 de angajaţi. Pe lângă aceştia, trebuie să plece şi 109 persoane de la Societatea de Administrare Active Feroviare, Societatea Feroviară de Turism, Autoritatea Feroviară Română şi Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară. Reducerea de personal se va face prin desfiinţarea unor subunităţi şi restrângeri de activitate. Astfel, vor fi închise unele secţii de circulaţie neinteroperabile, va fi diminuat numărul de subunităţi - staţii de cale ferată, secţii, districte, regulatoare de circulaţie -, se vor anula trenuri de toate rangurile, vor fi desfiinţate centrele de producţie de marfă şi unele revizii de vagoane, se va reduce numărul de staţii tehnice şi de tiraj şi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 51 minute
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum o ora
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum o ora
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 4 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Țara în care numărul celor care consumă zilnic canabis l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al persoanelor care beau alcool

Ziare.com acum o ora
Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au de

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum 3 ore
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 6 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 4 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/19°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°