Il chema Buccow, era omul de incredere al Mariei Tereza si a distrus, incercand sa omoare credinta cu tunul, 37 de manastiri de la poalele Fagarasului

Martiriul

In zare, printre fuioare de fum si turle de biserica, satele ciobanilor fagaraseni stau la iernat, intr-o insiruire de nume scurte si ciudate: Ohaba, Lisa, Colun, Netot. Undeva in spate, ca un hotar vertical, muntele Fagaras se desparte greu de iarna. E alb, imperial, de netrecut. Ii simti ostilitatea, refuzul, rasuflarea taioasa a vantului ce bate mereu dinspre culmi si, fara voie, gandul te poarta departe, in vremuri trecute, cand sate intregi treceau cu multa fereala in sud, la romani, iar calugarii alungati din chiliile lor sihastreau prin paduri, in scorburi si bordeie, pazind pravila strabuna si invatand copiii taranilor iobagi buchea cartii, la lumina chioara a lumanarilor de seu.

Pana la 1760, Fagarasul era un munte plin de monahi, nu rareori intamplandu-se ca satele mai bogate sa tina trei sau patru manastiri, fara a mai socoti schiturile ascunse sau colibele pustnicilor sfiosi. Dar intr-o zi, credinta fagarasenilor a fost omorata cu tunul. Din ordinul Mariei Tereza, generalul austriac Adolf Buccow a pus tunurile pe ctitoriile ortodoxe. Din 37 de manastiri, ghiulelele nu au mai lasat nici una in picioare, 37 de lavre ortodoxe, care la ora vecerniei si a rugaciunii de noapte porneau toate a bate din clopote, zguduind pamantul si marginile vazduhului. Muntii Fagarasi au fost transformati intr-un urias osuar. Cate un batran din Lisa sau Cartisoara spune ca si azi se mai aud, cateodata, vaiere omenesti si glasuri de clopot, rasunand adanc, in pamant.

Amintirea generalului austriac e si acum, dupa 250 de ani, o rana urata si dureroasa. Chiar daca ar incerca, fagarasenii nu pot sa uite, sa ierte, sa lase de la ei, sa se impace senin si crestineste cu toate cate au fost, cu