TRADIŢIE. Pe valea râului Grădişte încă supravieţuieşte o moară care face cea mai bună făină pentru sătenii din Ludeştii de Jos. Sursa: Remus Suciu
Nea Antonie, bătrânul din Ludeştii de Jos, judeţul Hunedoara, care ţine în viaţă ultima moară de modă veche, cu apă, nu şi-ar vinde afacerea nici pe cei mai performanţi roboţi care macină făina doar la apăsarea unui buton.
Singurul morar rămas „în piaţă” pe valea sacră a dacilor nu duce lipsă de comenzi, ba chiar are mai mult de lucru de cât în ultimii ani şi motive să creadă că din ce în ce mai multă lume se va întoarce la pâinea fă cu tă din făina obţinută la mo a ra lui, veche de aproape un secol şi jumătate.
Moara cu apă a lui nea Antonie Gavriloiu este singura dintre cele 15 care func ţionau până-n anii ’70 pe valea râului Grădişte (aceeaşi vale pe care se urcă spre cele două capitale ale dacilor - Costeşti şi Sarmizegetusa Regia). Din 1960, morile clasice au început, rând pe rând, să se oprească. În satele din zonă apăruse curentul electric, iar oamenii au început să-şi cumpere mici mori electrice. A lui Antonie a supravieţuit, pentru că, spune el, făina produsă e incomparabil mai bună decât cea făcută de „trăsnăile alea pe curent”.
„N-om muri de foame”
La cei 80 de ani ai săi, Antonie Gavriloiu se mişcă repede pe podeţele din jurul ro ţilor de moară. Dă drumul apei pe făgaşele care duc spre palele roţilor, apoi aproape că aleargă înăuntru să se asigure că totul merge cum trebuie. Urcă fără efort cele câteva trepte spre cuvele în care sunt puse cerealele ce aşteaptă să fie m ă cinate. Încă înalt şi bine legat, bătrânul aminteşte clar de bărbatul care-n urmă cu 20-30 de ani încă se mai descurca singur cu o piatră de moară de vreo 500 de kilograme. Doar el şi o rangă. Acum nu trebuie decât să le regleze de la o manetă ca să obţină făina la fineţea dorită.
