Dan Alexa spune că Otopeniul a devenit o echipă mult mai periculoasă decît în turul campionatului, dar Poli va cîştiga disputa
Căpitanul lui Poli Timişoara, Dan Alexa, e precaut înainte duelului cu Otopeniul, care i-a ţinut piept lui Dinamo în runda trecută. "Este o echipă mult mai bine organizată faţă de echipa din tur. Nu mai greşesc atît de des şi spre surprinderea mea sînt foarte bine pregătiţi fizic. Cu Dinamo au cîştigat foarte multe dueluri şi au demonstrat că pot fi şi o echipă de forţă. Cu siguranţă această schimbare este mîna lui Liviu Ciubotariu", crede Dan Alexa.
Mijlocaşul nu este deloc îngrijorat de criza atacanţilor. "Nu trebuie să punem presiune pe atacanţi, sînt sigur că vor da gol. Chiar dacă nu marchează, ne ajută enorm la fiecare meci. Creează mereu spaţii în atac. În plus este important să batem la Otopeni, nu contează cine înscrie", a adăugat Alexa.
"Chirurgul" crede în victorie şi este convins de setea de răzbunare a colegilor săi după remiza cu Mediaşul. "Am încercat să uităm cît mai repede acel meci. Ce a fost a fost şi acum trebuie să fim conştienţi de importanţa acestor trei puncte. Ne va avantaja faptul că nu jucăm la ei acasă, dar totuşi cunosc mai bine terenul, despre care am auzit că este foarte prost. Nu ne permitem să pierdem", a încheiat mijlocaşul lui Poli.
Presiune
Dan Alexa nu şi-a dezminţit renumele nici în cursul sezonului, cumulînd deja 9 cartonaşe galbene. "Este o presiune în plus, dar este şi un motiv pentru care trebuie să fiu mai atent şi mai concentrat. Este foarte greu pentru un jucător să se gîndească că fiecare galben încasat se transformă într-un cartonaş roşu. Voi încerca să nu dau motive arbitrilor pentru a mă avertiza", a explicat Alexa.
Speră la naţională
Căpitanul lui Poli speră să fie convocat pentru meciul cu Serbia dacă