De la Biju Morar aflu ceva ce ma intristeaza personal: Petre Stoica, saptezecistul culegator de marar si unul din prietenii cei mai buni ai lui Nichita, nu mai e. Asa poet-discret cum a fost, Stoica a scris destul de mult si-al naibii la gazeta si a pastorit bonom si informal o generatie de jurnalisti care au avut, in diferite momente de dupa 1989, ceva de spus in presa, noteaza Iulian Comanescu pe blogul sau.
Stoica, presa si cu mine se leaga undeva prin ianuarie 1992, cand redactia “Dreptatii” din fostul MICM (Ministerul Industriei Constructiilor de Masini, cladirea azi daramata din Calea Victoriei 133-135) s-a umplut cu o mana de pusti cu apucaturi de golani-Piata Universitatii, oftica pe Iliescu si oarece abilitati de scris la gazeta. La un concurs dupa model Cristoiu, am fost trimisi pe strada ca sa venim cu un reportaj in doua ore si eu m-am intors cu o poveste despre amicii mei Pala si Falstaff, care vindeau pantofi de plastic pe Lipscani. Pala se distingea printr-o caciula de cazac cumparata de la nu stiu ce rusi, modelul ala explodat-flocos, si Falstaff va puteti inchipui prin ce, in virtutea poreclei. Cei doi se regalau zilnic cu nenumarate beri dintr-o sandrama “la varice” aflata vizavi si, in lipsa de un alt mijloc mai bun de a-si umple timpii morti de la vanzare, se indeletniceau cu ascunderea halbelor in propria taraba, pe care o incuiau cu un lacat. Cand au ajuns pe la cateva zeci de halbe si n-au mai avut loc in taraba, s-au apucat sa le returneze in maniera “trei in loc de doua”, avand in vedere si faptul ca sandramaua de vizavi era tot mai saraca-n halbe si berea nu se poate bea chiar din robinet.
Nu mai stiu exact cum am dezvoltat povestea lui Pala si-a lui Falstaff, dar la vreo saptamana de la concurs, m-am trezit angajat pe chestia asta, impreuna cu niste oameni de care s-ar putea sa fi auzit. Adrian Patrusca si Roland Cata
