Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la capătul pământului, pe acoperişul lumii

Publicat in Jurnalul, duminică 22 martie 2009 ·

Din Patagonia, de la ca­pă­tul lumii (unde a fost nu demult), spre al treilea pol al planetei. Cel al înălţimi­lor fără de sfârşit. Înspre albastrul infinit al lacurilor de cleştar în care s-au prăvălit munţii. Uriaşi reci scoborâţi din cer de privi­rile noastre. Prin o­biec­tivul aparatului de fotografiat, al iubitorului de drumeţii.

O împărăţie din piatră acoperită de albul veşnic, sălaş al zeilor şi al vieţăţilor mon­­tane atât de scumpe la ve­dere călătorului de rând. Printre budişti şi hinduşi, între cei mai simpli oameni de pe planetă, nepalezii. În astfel de locuri a fost şi despre ele ne povesteşte artistul fotograf Mihai Moiceanu. Este o premieră românească absolută în ceea ce priveşte turul de foto­grafie. Moiceanu este primul şi singurul român care organizează astfel de expediţii, în scop artistic, în Himalaya. Povestea primei dintre acestea ne-a împărtăşit-o şi în ea am găsit descrieri interesante ale vieţii nepalezilor, nişte oameni cu totul şi cu totul deosebiţi, extrem de cinstiţi.

APUS EXTRAORDINAR. Moiceanu spune că Himalaya a fost una dintre ţintele sale încă din copilărie. El a descoperit de timpuriu muntele, dar şi foto­grafia, de altfel. "Mi-am dorit să văd Nepalul şi, pentru mine (e braşovean - n. red.), ca om de munte şi îndrăgostit până în vârful unghiilor de natură, a fost un moment extraordinar să văd un apus de soare fantastic pe cel mai înalt vârf al lumii, a fost unul dintre cele mai interesante momente ca trăire. O astfel de experienţă am mai avut doar undeva în Patagonia". Nepalul, ţară pe care a vizitat-o, este un loc cu contraste extraordinar de mari: în partea de sud e o câmpie, în nord - graniţa cu Tibetul - cele mai multe înălţimi mari din lume. Deşi este o ţară mică - o dată şi jumătate cât Moldova - are circa 20 de milioane de su­flete. Având în vedere că su­prafaţa Nepalului nu este foarte propice lo

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD, PNL, USR și UDMR au ajuns la un acord pentru formarea unei coaliții de guvernare

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale, în calitate de formaţiuni politice pro-europene, au convenit constituirea unei coaliţii, acest aspect fiind parte a unei rezoluţii comune. "Noi,

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 15 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 5 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Guvernul Barnier, îndepărtat de la putere printr-o moţiune de cenzură

News.ro acum 15 minute
Guvernul francez condus de către premierul Michel Barnier a fost răsturnat miercuri de la putere printr-o moţiune de cenzură depusă de stânga, adoptată cu 331 de voturi la 289, relatează Le Figaro. Aceasta este o premieră în Franţa din 1962.

Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării Superman Challenge de pe TikTok / Copiii sunt din localităţi diferite / Doi au fost operaţi

News.ro acum 8 ore
Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, au ajuns la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării Superman Challenge de pe TikTok. Copiii sunt din localităţi diferite şi au suferit numeroase fracturi, doi având nevoie de operaţie. ”Trei ad

Metalul Buzău – Dinamo 0-0: Remiză fără goluri, „Câinii" rămân fără victorie în Cupa României

Mediafax acum o ora
Metalul Buzău şi Dinamo au terminat la egalitate, scor 0-0, într-o partidă din etapa a doua a Cupei României, disputată miercuri pe stadionul din Buzău. Meciul a fost unul echilibrat, în care cele două apărări au excelat, fazele de poartă periculoas

DOCUMENT SRI: Bogdan Peșchir i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste un milion de euro. Acesta a lucrat la firme asociate cu criptomonede, deținute de Gabriel Prodănescu / O firmă din Africa de Sud a contactat influencerii de pe TikTok

G4Media acum 3 ore
În documentul prezentat în CSAT, care a fost declasificat miercuri de către președintele Klaus Iohannis, Serviciul Român de Informații (SRI) precizează că Bogdan Peșchir, care are afaceri în Brașov, i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste

FOTO Noi imagini care arată legătura dintre Călin Georgescu și Eugen Sechila, lider al mișcării neo-legionare

HotNews acum 5 ore
Într-un videoclip publicat pe Facebook chiar de candidatul independent la prezidențiale Călin Georgescu, din ziua primului tur al alegerilor, 24 noiembrie, apare și Eugen Sechila. Eugen Sechila este căsătorit cu Elena Puiu și conduc împreună Asocia

Helmut Duckadam, decorat post-mortem: „Omagiu pentru excepționala carieră sportivă, talent, pasiune, devotament și profesionalism”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Klaus Iohannis, președintele României, a semnat decretul de decorare post-mortem a lui luni, pe 2 decembrie, în urma unor probleme cardiace.

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

3°/5°
vin.

4°/5°
sâm.

5°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/4°
joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

6°/9°
Constanta
acum

mie.

1°/8°
joi

5°/8°
vin.

9°/10°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

2°/3°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

3°/5°