Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mediaşul o menţine pe Dinamo în frunte

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 22 martie 2009 ·

SURPRIZĂ. Gaz Metan a câştigat ieri duelul cu Unirea Urziceni, împiedicându-i pe ialomiţeni să fie din nou liderii Ligii I. Sursa: Agerpres

Gaz Metan Mediaş s-a impus ieri după-amiază, scor 1-0, în faţa Unirii Urziceni, într-un meci disputat pe teren propriu şi contând pentru etapa a 21-a a Ligii I la fotbal, bifând primul succes din retur. Unicul gol al disputei a fost înscris de Cristian Bud, în minutul 60, acesta reluând în plasă, de la şapte metri, balonul respins în faţă de Arlauskis la şutul lui Todea.

Cel mai bun jucător al partidei a fost Cosmin Vâtcă. În ultimele 20 de minute, portarul sosit la gruparea sibiană de la Steaua, în pauza de iarnă, i-a împiedicat pe Bordeanu, Brandan şi Bilaşco să egaleze, menţinând astfel speranţele trupei lui Cristian Pustai de menţinere în primul eşalon. „Nu sunt erou, toată echipa a jucat bine. Ne-am făcut jocul şi mă bucur că am obţinut victoria. Am venit la Mediaş pentru că mi-am dorit să nu mai fiu rezervă, aşa cum s-a întâmplat la Steaua”, a spus la final Vâtcă, autorul unei prestaţii remarcabile într-o perioadă în care Steaua are probleme la capitolul portari.

„Nu ne stă bine pe primul loc”

Gaz Metan traversează o perioadă favorabilă, ieri ajungând la a treia partidă consecutivă fără înfrângere. Transilvănenii au încurcat în precedentele runde alte două echipe care luptă pentru calificarea în ediţia viitoare a cupelor europene: Dinamo (1-1, acasă) şi FC Timişoara (0-0, în deplasare). „Cred că Gaz Mean se va salva de la retrogradare. Sunt sigur că, dacă vor evolua aşa cum au făcut-o cu noi, cei din Mediaş vor învinge acasă şi pe Rapid, şi pe CFR Cluj. Important este însă să aducă puncte şi din deplasare”, crede Dan Petrescu, tehnicianul oaspeţilor.

Antrenorul ialomiţenilor a recunoscut după confruntarea de ieri că are nevoie de un jucător care să înscrie cons

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°