Ce au păţit unii dintre noi, de şi-au pierdut pînă la nimicnicie respectul pentru morţi? Şi pentru ultimul omagiu dinaintea înmormîntării? Azi am văzut la televizor lucruri pe care nu le-aş fi crezut dacă mi-ar fi fost povestite, petrecute la Ateneul Român şi la Cimitirul Bellu. Persoane care erau să spargă geamurile venerabilei clădiri a Ateneului pentru a-şi face poze cu Ion Dolănescu, aflat în sicriu. Angajate ale Ateneului – sau ce-or fi fost ele! – care luau instantanee „cu mortul”. Cetăţeni şi cetăţence care – n-am alt termen – „se poziţionau”strategic, vîslind energic din coate, încît să se vadă la televizor. La un moment dat, în înghesuiala buimacă din cimitir, se rătăcise capacul sicriului.

Unde e lume multă mai calci pe cineva pe picior, te mai ridici pe vîrfuri să vezi mai bine sau dacă eşti mai curios din fire, mai superi pe cîte cineva că i te-ai aşezat înainte, dar vînătoarea asta de poze cu mobilul, buluceala în dreptul camerelor tv şi forfota de iarmaroc din cimitir mi s-au părut oribile.

Ce au păţit unii dintre noi, de şi-au pierdut pînă la nimicnicie respectul pentru morţi? Şi pentru ultimul omagiu dinaintea înmormîntării? Azi am văzut la televizor lucruri pe care nu le-aş fi crezut dacă mi-ar fi fost povestite, petrecute la Ateneul Român şi la Cimitirul Bellu. Persoane care erau să spargă geamurile venerabilei clădiri a Ateneului pentru a-şi face poze cu Ion Dolănescu, aflat în sicriu. Angajate ale Ateneului – sau ce-or fi fost ele! – care luau instantanee „cu mortul”. Cetăţeni şi cetăţence care – n-am alt termen – „se poziţionau”strategic, vîslind energic din coate, încît să se vadă la televizor. La un moment dat, în înghesuiala buimacă din cimitir, se rătăcise capacul sicriului.

Unde e lume multă mai calci pe cineva pe picior, te mai ridici pe vîrfuri să vezi mai bine sau dacă eşti mai curios din fire, mai superi pe cîte cin