Întrebarea care i-a incitat, dar i-a şi împărţit pe teoreticienii români, de la Titu Maiorescu la G. Ibrăileanu şi E. Lovinescu, de la Mihail Kogălniceanu la Adrian Marino sau G. Călinescu, rămâne: "forma creează fondul sau fondul creează forma?".

Iată că o carte care tratează tema este "Formele fără fond, un brand românesc", scrisă de sociologul Constantin Schifirneţ şi apăruă la editura "comunicare.ro". La prima vedere nu mai e nimic de lămurit, toată lumea ştie că e vorba despre critica lui Titu Maiorescu la adresa formelor de organizare "importate" în perioada de început a României moderne. Prin extensie de sferă, sintagma vizează preluarea fără discernământ a unor proiecte sau instituţii doar pentru a fi în rândul lumii. Al lumii bune "din afară", fireşte.

ABORDARE

"Timp îndelungat - scrie Constantin Schifirneţ - am meditat asupra chestiunii formelor fără fond, deosebit de complexă, dar tratată, nu de puţine ori, cu ironie sau dusă spre derizoriu, fiind considerată a fi chiar o teorie lipsită de bază ştiinţifică". Şi continuă, pe un ton mai aspru: "Nici după 1989 atitudinea faţă de această teorie nu s-a schimbat prea mult, deşi suntem invadaţi tot de forme fără fond. (...) Totul pare anormal, logica socială nu mai funcţionează".

În definitiv, despre ce este vorba în această discuţie? Mai spre încheierea investigaţiei, autorul revine şi structurează concluziile discuţiei pe trei paliere. Pe primul palier, se abordează capitalismul ca proiect social şi se gândeşte procesul de modernizare ca fiind realizat numai prin imitaţie, producându-şi, spontan, efecte în componentele societăţii româneşti. Cea de-a doua abordare vizează transformarea dependentă sau continuitatea istorică, aşa încât toate instituţiile moderne derivă din instituţiile autohtone existente. În cea de-a treia abordare primează spiritul critic, astfel