» Liderii Uniunii Europene, reuniti la sfarsitul saptamanii trecute la Bruxelles, nu au reusit sa ofere imaginea unui continent unit in fata provocarilor crizei.
» In ciuda acordurilor privind finantarea FMI, a statelor din afara zonei euro, dar si a partenerilor externi de la frontiera estica a UE, summitul a dezvaluit tensiunile generate de criza intre membri si tendinta centrifuga ce ameninta intreaga constructie comunitara.
» Sub presiunea cresterii generale a somajului, guvernele statelor UE devin tentate de protectionism.
Sefii de stat si de guvern din statele membre UE au convenit la finalul saptamanii trecute sa aloce 75 miliarde de euro suplimentare la contributia blocului comunitar pentru finantarea Fondului Monetar International, sa dubleze pana la 50 de miliarde fondul de ajutorare – in colaborare cu FMI – a economiilor UE din afara zonei euro si sa ofere 600 milioane ca ajutor pentru vecinii din Est. Acordurile, inclusiv cel privind proiectele energetice, si zambetele largi cu care liderii au incercat sa arate ca UE este unita in fata provocarilor crizei nu au fost insa suficiente pentru a risipi temerile privind tendinta centrifuga a celor 27 de tari comunitare prinse in vartejul crizei economice globale.
Compromisurile gasite la Bruxelles au fost umbrite de controversa repatrierii productiei Renault din Slovenia, de disensiunile privind fondul de ajutorare a statelor cu probleme din interiorul zonei de circulatie a monedei unice si de tensiunile – in final inabusite – dintre Estul si Vestul blocului comunitar cu privire la circulatia capitalului intre institutiile financiare occidentale si subsidiarele lor din statele nou-intrate in Uniune. Tentatia protectionismului, de care a fost acuzata Franta, linia Germaniei, care a semnalat ca nu este dispusa sa plateasca toate facturile crizei, precum si atmosf