Intr-o perioada in care criza economica si posibilele ei efecte au devenit principalul subiect de preocupare in societatea romaneasca, nu poti sa-ti axezi intreaga strategie politica exclusiv pe ideea ca actualul presedinte trebuie inlaturat cu orice pret de la Cotroceni. Pentru cei care cunosc mecanismele interne care guverneaza votul din congresele partidelor politice, victoria lui Crin Antonescu era previzibila. De regula, se fac intelegeri pe „pachete de voturi" intre filiale in cadrul unor scheme in care intra in discutie tot felul de functii si pozitii de influenta in partid. Or, din acest punct de vedere, jocurile erau, de fapt, transate inca inaintea inceperii congresului PNL, chiar daca partizanii lui Calin Popescu-Tariceanu lasau inca public sa se inteleaga ca acesta se bate cu sanse pentru functia de presedinte. Oricum, daca mai existau unele dubii din acest punct de vedere, vineri, cu mult timp inainte de vot, lucrurile erau deja cit se poate de clare. In timp ce partizanii lui Crin Antonescu defilau pe ecranele televizoarelor siguri pe ei, cu declaratii transante de sprijin pentru favoritul lor, sprijinitorii fostului prim-ministru nu doar ca erau mult mai rezervati, dar se fereau sa-l atace explicit pe adversarul acestuia. In aceste conditii, poate singurul lucru care a surprins a fost dimensiunea infringerii d-lui Tariceanu, nu doar din cauza scorului obtinut de el personal, extrem de dezamagitor de altfel, ci si datorita faptului ca doar o mica parte dintre apropiatii sai au intrat in forurile de conducere ale PNL. Dar cum se explica aceasta infringere categorica a fostului lider liberal, probabil surprinzatoare pentru multa lume din afara formatiunii politice? Trei ar putea fi motivele determinante din acest punct de vedere: doua frustrari majore existente in interiorul activului PNL fata de fostul premier si o mutare tactica efectuata de Dinu Patric