Universul relatiilor intre tatici si odraslele lor pare, daca este sa dai crezare la tot ce se aude dinspre mijloacele de informare in masa, mult mai complex acum. Nu este vorba doar despre her Fritzl, care a recunoscut toate sau aproape toate capetele de acuzare impotriva lui, de la incest si sechestrare de persoane pana la pruncucidere. Acolo, in Amstetten, lucrurile s-au petrecut in pivnita propriei case si, indubitabil, in spatiul familiei, cum s-ar zice. La noi insa, cei doi barbati care si-au vandut propriii fii – de 6 si, respectiv, 8 ani – pentru prelevare de organe au facut-o la lumina zilei, in spatiul public, sub semnatura data in fata notarului. Chestiunea, vadind cel putin la fel de multa "umanitate" ca si in cazul austriacului de 73 de ani, iese, de asta data, din zona privatului, fiind o mostra de comert sclavagist in toata regula; pe fata, in forme cu pretentii de corectitudine juridica, si intr-un dezinteres criminal perfect fata de destinul copiilor.
Cei doi traficanti de carne vie din Odobesti ar trebui numiti insa, mai simplu, doar traficanti de carne, punct. S-ar zice ca pentru ei nefericirea de a fi tati s-a resorbit iute in descoperirea avantajului ca sunt producatori naturali de carne, cu drepturi depline asupra acesteia; fara a conta ca este vorba despre carne insufletita.
Pentru mine, in fata acestei surprinzatoare povesti, recordurile de la Tanacu, Hadareni sau turnirurile de ilegalitati despre care vestesc ziarele din Italia raman mult in urma, recunosc. Avem aici de a face cu un amoralism banal (nu vorbea cineva de "banalitatea raului"?), dezvoltat in afara lecturilor lui Raskolnikov, care se visa Napoleon si devenea un soi de Bakunin; o lobotomie secreta, comuna poate multor anonimi din mediul de provenienta al tatilor acuzati si dovediti.
La ea au contribuit nu numai lipsa de afectivitate a acestor re
