Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Michelle Obama lucrează la grădina de zarzavaturi de la Casa Albă

Publicat in Actualitatea botosaneana, luni 23 martie 2009 ·

Prima Doamnă a SUA a început lucrările la grădina de zarzavaturi de pe peluza de sud a Casei Albe, după ce militanţii din domeniul alimentar au pledat mai mult de zece ani pentru acest lucru. Michelle Obama a primit ajutorul elevilor şcolii Bancroft din Washington, care vor participa la plantări în cursul următoarelor săptămîni şi apoi la culegerea recoltei. În grădina de circa o sută de metri pătraţi vor fi plantate 55 de tipuri de legume, inclusiv ardei iute şi spanac, pe care bucătarii le vor folosi pentru a pregăti mîncarea familiei prezidenţiale, dar şi la dineuri şi alte evenimente oficiale. Tîmplarul de la Casa Albă va construi, de asemenea, doi stupi şi se va ocupa de îngrijirea albinelor. La Casa Albă se vor folosi răsaduri, îngrăşăminte şi insecticid organice. Grădina va fi lîngă terenurile de tenis şi va putea fi văzută de trecători. Potrivit purtătoarei de cuvînt de la Casa Albă, Katie McCormick Lelyveld, întreaga familie Obama se va implica în îngrijirea grădinii. Susţinătorii ideii de creare a grădinii consideră această decizie o victorie pentru cei care militează pentru o alimentaţie sănătoasă. Odată ce familia Obama va deveni un model, militanţii ar putea schimba mai uşor percepţia asupra alimentelor organice. Crearea unei grădini la Casa Albă ar putea fi doar încă o strategie de a încuraja alimentaţia sănătoasă. În mai multe interviuri, Michelle Obama a făcut referire la importanţa unei alimentaţii sănătoase şi încercările de a-şi convinge copiii să mănînce fructe şi legume. Pe de altă parte, preşedintele Obama a cîştigat aproape 2,5 milioane de dolari din vînzarea cărţilor sale, în timp ce se afla în campanie pentru Casa Albă, potrivit unor rapoarte dezvăluite recent şi citate de CNN. Preşedintele a obţinut această sumă, în 2008, de pe urma drepturilor de autor la cartea ”The Audacity of Hope”, în traducere Îndrăzneala de a spera, public

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile formează o coaliţie pentru stabilitate şi modernizare. Recomandă românilor ca la prezidenţiale să voteze împotriva extremismulului şi populismului

Mediafax acum 7 ore
Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvaţi România, Uniunea Democrată Maghiară din România şi reprezentanţii minorităţilor naţionale, „în calitate de formaţiuni politice proeuropene”, au decis, miercuri seara, „formarea une

Licitații - 5 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr. 1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 10.01.2025, licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare te

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 13 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 7 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 11 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 10 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum 5 ore
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

Cupa României: Universitatea Craiova a învins Petrolul, scor 2-0

News.ro acum 7 ore
Formaţia Universitatea Craiova a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a doua a grupei B a Cupei României Betano. Golurile au fost marcate de Bană ‘56 şi Houri ‘87. Tot miercuri, Met

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

7°/11°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

0°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/3°
vin.

-1°/3°
sâm.

1°/4°
dum.

3°/6°
Timisoara
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

4°/9°