Reprezentantii a sase banci centrale din Europa Centrala si de Est s-au reunit vineri pentru a dezbate probleme de interes comun si evolutii ale sectorului financiar, angajandu-se sa supravegheze sistemele financiare locale si sa extinda cooperarea interstatala, scrie Portfolio.
Gazda reuniunii a fost banca centrala din Ungaria. "Guvernatorii bancilor centrale regionale au discutat chestiuni de interes comun si, printre altele, au hotarat sa continue monitorizarea sistemelor financiare si s-au angajat sa extinda cooperarea pentru a consolida perspectivele macroeconomice ale intregii regiuni", a anuntat banca centrala de la Budapesta intr-un comunicat.
Zsolt Kondrat, analist in cadrul companiei MKB, a criticat pozitia bancilor centrale, care nu au luat in calcul masuri concrete. Gergely Suppan, analist in cadrul Takarekbank, a aratat ca intentiile bancilor centrale de a extinde nivelul de cooperare va aduce beneficii, in conditiile in care comunicarea si schimbul de informatii ar putea conduce la crearea unui sistem eficient pe plan regional, care sa avertizeze cu privire la aparitia unor noi turbulente.
"Problemele specifice ale fiecarei natiuni si situatiile diferite au determinat bancile sa faca demersuri pentru a consolida cooperarea", a afirmat Suppan.
Analistul a precizat ca bancile centrale din Austria, Slovacia si Slovenia detin un sistem comun de monitorizare, avand in vedere ca opereaza in zona euro, in timp ce bancile centrale din Ungaria, Cehia si Polonia se situeaza in afara zonei euro si vor organiza saptamana aceasta sedinte de stabilire a politicii urmarite.
Reprezentantii a sase banci centrale din Europa Centrala si de Est s-au reunit vineri pentru a dezbate probleme de interes comun si evolutii ale sectorului financiar, angajandu-se sa supravegheze sistemele financiare locale si sa extinda cooperarea intersta