Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orgoliile politicienilor îngroapă Fabrica de Avioane

Publicat in GAZETA de SUD, luni 23 martie 2009 ·

Fricţiunile dintre aliaţii de la PD-L şi PSD sunt pe cale să lichideze singurul producător de aeronave militare din România.

Ministrul transporturilor, Radu Berceanu, a declarat sâmbătă la Craiova că „orgoliile“ celor două partide aflate la guvernare - PD-L şi PSD - pun beţe în roate privatizării Avioane SA. „Mai există nişte dispute, deoarece au trecut doar trei luni de când suntem la guvernare. S-a şi tărăgănat cu transferul societăţii de la AVAS la OPSPI. AVAS voia să ţină el totul, există anumite orgolii“, a declarat Berceanu. Ministrul a fost inginer la această societate în perioada 1984-1989 şi a fost întrebat de ziarişti ce a făcut pentru privatizarea societăţii, mai ales că este parlamentar de Dolj din 1990. „Am organizat o întâlnire la Ministerul Economiei, la care au participat specialiştii şi la care s-a discutat despre viitorul fabricii. Italienii de la Alenia Aeronautica par destul de interesaţi, dar mulţi îşi mai refac planurile“, a precizat Berceanu.

Vineri, echipa de conducere de la Avioane Craiova SA a fost schimbată complet. Vicepreşedintele PD-L Dolj, Ionel Pană, numit membru în CA, a declarat pentru GdS la câteva ore de la numire că „interese obscure“ parcă ar vrea să „frâneze“ privatizarea societăţii, fără însă să facă referire la cineva. Pe de altă parte, sindicaliştii au precizat, săptămâna trecută, că au primit asigurări de deblocare a privatizării şi din partea PSD. „Mircea Geoană şi vicepremierul Dan Nica ne-au promis că ordonanţa de guvern prin care AVAS se va ocupa de privatizare va apărea în Monitorul Oficial“, spunea liderul sindical, Victor Peţa. Mult aşteptata ordonanţă nu a mai apărut săptămâna trecută în MO. Dacă nu ar fi tragică, situaţia de la Avioane Craiova ar părea chiar hilară: acţionarul majoritar (80,9%) este Ministerul Economiei (PD-L), dar procedurile de privatizare au fost demarate la sfârşitul anului tre

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Bărbat de 49 de ani, căzut de la etajul 3 al unui bloc din Timișoara

Press Alert acum 20 minute
Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost transportat de urgență la spital marți dimineața, după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil situat pe strada Mioriței din Timișoara, în Complexul Studențesc. Polițiștii Secției 2 Urbane au fost alertați în

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 2 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum o ora
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Daniel Zamfir, replică pentru Raluca Turcan: „Trebuie să ai mare tupeu după ce ai comis-o grav cu coiful dacic să îndrăznești să ai păreri”

Gandul acum 3 ore
Senatorul PSD Daniel Cătălin Zamfir i-a dat replica deputatul PNL Raluca Turcan care a spus că a criticat reacțiile PSD cu privire la pachetul de măsuri pentru care Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea. „În goana după coiful dacic, Raluka a lua

Vremea

București
acum

30°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/36°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/36°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°