Cea mai mare miza a acordului cu FMI si Comisia Europeana este reluarea finantarii de catre banci, dar bancile nu vor actiona pana nu vor simti ca pierd cota de piata in fata competitorilor.

Oficialii romani ar urma sa se intalneasca cu reprezentantii celor mai mari banci straine din Romania pentru a obtine garantia ca banii care vor fi eliberati in sistem de catre BNR vor merge in finantarea economiei romanesti.

Dar cea mai mare problema a obtinerii unei garantii privind continuarea finantarii economiei este ca nu poate fi data. Nicio banca din lume nu poate garanta ca in situatia in care un proiect nu mai este finantabil va continua sa-l finanteze.

Este o iluzie pur si simplu gandul ca o banca va continua sa finanteze o afacere unde, spre exemplu, actionarii au inchis portile si au plecat in lume cu milionul de euro obtinut pentru achizitia de utilaje. Cine va face diferenta intre o astfel de afacere si una in care marja de profit a scazut doar din cauza scumpirii finantarii si firma respectiva este scoasa din joc? Tot functionarii bancii, si nu ai statului.

Bancile trebuie amenintate cu disparitia pentru a fi fortate sa reinceapa finantarea. Pana nu vor vedea ca pierd cota de piata, ca pierd clienti, ca nu mai au din ce sa-si plateasca salarii sau bonusuri nu vor actiona.

La limita, statul roman ar putea sa propuna constituirea unui fond de stat de finantare a afacerilor care nu mai au posibilitatea de a obtine credite de la banci, din care banii sa fie alocati pe principiul alocarii fondurilor europene. Sau, si mai simplu, statul poate finanta direct economia prin sistemul de finantare la UE interpunandu-se in momentul acordarii finantarii ca si furnizor in locul UE. Adica noi luam banii de la Comisia Europeana, 3, 5 sau cate miliarde de euro or fi, iar cand dosarele de finantare pe diversele programe primesc acordul, in loc sa trage