Cum am ajuns noi să ne minunăm de tot ce nu-i strîmb, mult şi urît
Nu-l cunosc personal pe domnul Penescu, finanţatorul lui F.C. Argeş. Nu ştiu din ce bani ţine echipa în Liga mare, iar motivele pentru care o face, pot doar să le ghicesc. Cred că nici Cornel Penescu n-ar şti să le exprime clar şi convingător.
Pasiunile au un dedesubt nelămurit, iar cele ieşite din comun unul confuz. Simţirea şi raţiunea merg rareori mînă-n mînă. Eu dacă aş dispune de nişte milioane, nu le-aş băga în fotbal. Nu acum. Motivele sînt de înţeles: nu ştiu să port ochelari de soare negri, ca-n filmele cu mafioţi thailandezi, nu fumez trabuc, ca-n filmele cu barosani sud-americani, nu simt nevoia să-mi cumpăr pălării de fante, ca-n filmele cu amanţi sicilieni, nu vreau automobile de asalt şi panaramă, ca-n filmele cu traficanţi din Bronx, şi n-o să mi se reverse niciodată pîntecul peste tribuna oficială, cum i se revarsă unui foarte vocal şi spilcuit patron de club, ca-n comediile cu oameni lacomi.
Dacă simt brusc nevoia să remarc un mod de a fi foarte controlat al unui om din fotbal e pentru că acesta nu coboară în apariţiile sale publice din condiţia de domn. Aş spune chiar din condiţia de domn de provincie, niţel scorţos în costum şi cu cravată, dar obligat întrucîtva şi de costumul cu cravată să nu vorbească aiurea, să nu jignească oamenii şi să nu fie trufaş, nici atunci cînd reuşeşte să-i pună la pămînt pe “granzii” Campionatului. Penescu face deosebirea dintre mîndrie şi trufie, dintre pasiune şi patimă rea, dintre spectacol şi harţă de maidan, dintre bun simţ şi mîrlănie.
Vedeţi unde am ajuns? Scriu despre nişte lucruri normale şi mă tem să nu fiu tratat drept un lingău în căutare de patron. Meciul FC Argeş - Steaua a fost unul de campionat englez. Unul extrem de rar la noi. A fost atît de englezesc, nu datorită Stelei, ci datorită ecuaţiei la care e
