N-am rezistat tentaţiei de a participa, vineri după amiază, la Congresul extraordinar al PNL. Pe de o parte, pariasem pe Crin Antonescu şi simţeam nevoia să-mi urmăresc pe viu investiţia publică de încredere. Pe de altă parte, era chiar interesant să vezi, la faţa locului, jocul negocierilor de ultimă oră, trădările, atmosfera. Nu regret nici o clipă că am facut-o, sacrificându-mi o bunătate de zi (aproximativ) liberă.

Data de 20 martie 2009 va rămâne, după părerea mea, o zi de referinţă în istoria politicii româneşti. Evident, mă voi referi la alegerea lui Crin Antonescu la vârful celui mai "spălat" dintre partidele româneşti. Pentru că - şi aici n-am decât să fiu de acord cu el - noul preşedinte al PNL este primul care nu vine din stratosfera politică, iar ascensiunea sa a fost naturală. Membru de 20 de ani al formaţiunii, Crin Antonescu a luat-o întâi pe jos, apoi cu bicicleta şi, într-un final, s-a suit în maşină. De la şcoala din Niculiţel şi până-n prezidiul de la Casa Poporului, drumul lui a fost firesc. N-a avut nici os boieresc, nici tradiţii liberale în neam, nici bani ca să-şi cumpere nemurirea politică. Dar a avut o credinţă nestrămutată-n liberalism (n-a plecat niciodată la multele rupturi intraliberale), ambiţie, răbdarea de a-şi aştepta momentul şi inspiraţia de a-l fructifica instantaneu. La erudiţie şi talentul oratoric nu mă mai opresc, fiindcă-s atât de evidente, încât doar orbilor şi surzilor trebuie să li le detaliezi.

Mulţi neghiobi au râs de el că s-a declarat lipsit de spirit antreprenorial şi, pe cale de consecinţă, de avere. Iar un cor de tâmpiţi i-a sărit la gât fiindcă a îndrăznit să-i mulţumească public lui Dinu Patriciu. Da, într-o Românie profund anormală, normalitatea miră. Nu mai ai voie să aparţii clasei medii şi nici să ai bun-simţ. Trebuie să fii impostor, mitoman, cât mai jigodie, să n-ai caracter, să trădezi