Independenta Elena Băsescu are un prim aliat din PDL în campania pentru europarlamentare: Elena Udrea. Sursa: „Libertatea”
După o discuţie de trei ore cu fiica preşedintelui, ieri, la guvern, ministrul turismului i-a pus la dispoziţie fostul său sediu de campanie din cartierul Drumul Taberei, să-i poarte „şi ei noroc”.
Scutire de chirie: peste 1.000 de euro
„Am discutat despre campania de strângere de semnături pentru candidatura ei la Parlamentul European. În acest context, i-am pus la dispoziţie sediul de campanie pe care l-am avut în alegerile din noiembrie 2008, din Bulevardul Ghencea, nr. 43. Sunt convinsă că îi va purta şi ei noroc”, a explicat, potrivit Mediafax, Elena Udrea, după întâlnirea cu fiica preşe dintelui.
Spaţiul oferit de ministrul turismului este situat la etajul întâi în Ghencea Business Center, o clădire de birouri din sectorul 6. În toamna anului trecut, când Udrea a încheiat contractul, metrul pătrat se închiria cu 14 euro lunar, cu condiţia ocupării unui birou de minimum 100 de metri pătraţi pentru cel puţin trei ani. Cum birourile au, conform planului de construcţie, în medie 120-150 de metri pătraţi, un calcul estimativ arată că fosta şefă a Cancelariei de la Cotroceni o scuteşte pe Elena Băsescu de peste 1.000 de euro chirie lunar. Sediul este deja mobilat şi are amenajat un call-center, folosit în noiembrie 2008 de stafful Elenei Udrea în campania pentru Camera Deputaţilor.
Sprijinul în campanie i-a fost oferit fiicei preşedintelui după ce aceasta a petrecut aproximativ trei ore în biroul de ministru al Elenei Udrea de la Palatul Victoria. „Doamna ministru o ajută pe Elena Băsescu pentru că şi-a propus să sprijine tinerii. Dacă Elena Băsescu va considera că are nevoie de sfaturile doamnei Udrea, cu siguranţă va apela”, a explicat Ştefan Lungu, directorul de comunicare de la