Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Papari, marioneta lui Mazare

Publicat in Ziua Constanta, luni 23 martie 2009 ·

Punctul de vedere al primarului îi va fi transmis în scris lui Papari

Consilierul PSD George Papari va fi adus la stadiul de păpuşă. Păpuşarul va fi primarul Radu Mazăre, care va fi împuternicit să ia orice decizie în legătură cu participarea CLM în Adunarea Generală a Acţionarilor a CN Administraţia Porturilor Maritime Constanţa.

În urmă cu doar câteva uni, George Daniel Papari a fost mandatat să reprezinte Consiliul Local Municipal în AGA a CN APMC. Numai că cei aflaţi la conducerea oraşului s-au gândit că ar fi mai bine să-i mai taie din elan junelui social-democrat. Aşa că, în şedinţa de Consiliu Local care va avea loc miercuri, 26 martie, aleşii vor vota hotărârea care prevede că „se împuterniceşte primarul municipiului Constanţa în vederea aprobării, amendării, modificării, luării de decizii şi a oricăror alte aspecte referitoare la ordinea de zi din cadrul şedinţelor Adunării Generale a Acţionarilor a CN Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA". Proiectul de hotărâre mai prevede că punctul de vedere al primarului îi va fi transmis în scris lui Papari. Aşadar, PSD-istul nu va fi nimic mai mult decât un cititor al deciziilor lui Mazăre. » Mai citeste si:Nu e incompatibil: Directorul ABADL, George Papari, rămâne şi în AGA CNAPMCCine este George Papari, noul director al ABADL. Studii, avere, interese (documente)Zi mare pentru consilierul local George PapariE ziua de naştere a consilierului local PSD, George PapariGeorge Papari l-a înlocuit pe Serghei Mizil

Punctul de vedere al primarului îi va fi transmis în scris lui Papari

Consilierul PSD George Papari va fi adus la stadiul de păpuşă. Păpuşarul va fi primarul Radu Mazăre, care va fi împuternicit să ia orice decizie în legătură cu participarea CLM în Adunarea Generală a Acţionarilor a CN Administraţia Porturilor Maritime Constanţa.

În urmă cu doar câteva un

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premiile Oscar 2025: „Anora” a câştigat premiul pentru cel mai bun film

Mediafax acum o ora
Filmul „Anora” a câştigat, duminică, cinci premii Oscar, inclusiv râvnitul trofeu Oscar pentru cel mai bun film. Producţia spune povestea unei lucrătoare sexuale care primeşte şansa unei noi vieţi atunci când se căsătoreşte cu un client bogat.

Aproape 100 de staţii STB din Bucureşti îşi schimbă denumirile începând de luni

Mediafax acum o ora
„În urma avizelor primite de la instituţiile competente, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) a decis ca 91 de staţii ale liniilor de transport public să fie redenumite, începând cu data de 03.03.2

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Prada se apropie de un acord de 1,6 miliarde de dolari pentru achiziţia Versace

News.ro acum o ora
Grupul italian de lux Prada este tot mai aproape de finalizarea unui acord pentru achiziţia Versace de la conglomeratul de modă Capri Holdings, pentru aproape 1,5 miliarde de euro (1,6 miliarde de dolari), potrivit unui articol publicat duminică de

Premiile Oscar 2025 - "Anora", cel mai bun film, cu cinci statuete. Adrien Brody şi Mikey Madison au câştigat la categoriile de interpretare. Sean Baker - cel mai bun regizor/ Lista câştigătorilor/ VIDEO

News.ro acum o ora
"Trăiască filmul independent", a spus Sean Baker, regizorul "Anora", desemnat Cel mai bun film la cea de-a 97-a ediţie a galei Premiilor Oscar care a avut loc la Dolby Theater din Los Angeles. Baker a câştigat pentru producţia, regia, scenariul şi m

Politico: Promisiuni privind apărarea, dar puţine detalii, în timp ce Europa intră într-o săptămână decisivă

News.ro acum 2 ore
Europa intră într-o săptămână crucială pentru viitorul securităţii sale - după un summit la Londra care a oferit o mulţime de promisiuni, dar puţine răspunsuri concrete, relatează Politico. Un grup de lideri mondiali - inclusiv Volodimir Zelenski, d

A început Postul Sfintelor Paşti, cel mai lung şi aspru post din an. Ce nu ai voie să faci în Postul Paştelui

Botosani News acum 2 ore
Postul Sfintelor Paști sau Postul Mare este cel mai lung şi aspru post dintre toate posturile din an și durează 40 de zile. Postul Sfintelor Paşti începe luni. Numit şi Postul Mare, este o perioadă de postire care precede Praznicul Învierii Domnului

Judecătoria Sectorului 1, aşteptată să se pronunţe luni asupra contestaţiei lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

News.ro acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 1, aşteptată să se pronunţe luni asupra contestaţiei lui Călin Georgescu faţă de măsura controlului judiciar decisă în dosarul în care este inculpat pentru instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tenta

Trump a invitat la Casa Albă un ostatic israelian eliberat de Hamas

Mediafax acum o ora
Sharabi, care a fost eliberat din Gaza după 16 luni de captivitate, ar urma să se întâlnească marţi cu Trump, alături de alţi ostatici eliberaţi, după ce preşedintele american l-a văzut descriind la televiziunea israeliană înfometarea severă şi viol

Horoscop pentru săptămâna 03 - 09 martie 2025. Momente potrivite de analiză pentru unii nativi ai zodiacului

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Săptămâna debutează cu aspecte financiare, însemnând cheltuieli pe cele necesare traiului cotidian. Sunt șanse să și primești bani dinspre locul de muncă sau ceva favoruri materiale. Se vor regla unele datorii pe care alții le au față de ti

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°