Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meniu de criză pentru copiii din orfelinate

Publicat in Adevarul, marți 24 martie 2009 · · · ·

Şefii centrelor de plasament sunt nevoiţi să facă economie la masa celor peste 70.000 de copii.O hotărâre de guvern emisă în 2008 prevede că micuţii cu vârste sub patru ani primesc zilnic hrană în valoare de şase lei, iar cei până în 18 ani au un meniu în valoare de 8,3 lei. În subordinea Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu se află în acest moment 11 centre de plasament, în care sunt îngrijiţi peste 300 de copii. Alimentaţia lor este tot mai săracă de când moneda naţională s-a devalorizat în raport cu euro. Potrivit şefilor centrelor, sumele primite acoperă cam jumătate din necesar.

„De opt lei ce poate mânca un copil? Banii sunt foarte puţini pentru acoperirea meselor zilnice, la preţurile care sunt acum”, a spun Mara Niţoi, şefa Centrului de Plasament „Gulliver”, unde sunt îngrijiţi 36 de copii.

Din suma alocată, copiii trebuie să primească trei mese zilnice şi o gustare. Un mic dejun cuprinde de obicei două felii de pâine cu unt, salam şi ceai, la prânz primesc o ciorbă, felul doi trebuie gătit cu carne şi ca desert un fruct sau ceva dulce. Până la cină, copiii mai primesc şi o gustare la ora 16.00, o napolitană sau un fruct, iar ultima masă conţine o mâncare gătită, plus o felie de pâine şi o cană de ceai. 

Prăjituri de la parastas

În lipsa banilor, mâncarea copiilor a ajuns în ultimul timp să se bazeze pe cartofi, orez sau câte o zeamă lungită. „Pentru a reuşi să asigurăm o masă decentă acestor copii, ar trebui să primim cam 14-15 lei zilnic”, a spus Livia Bădescu, directorul Centrului de Plasament din Mediaş.

Administratorii Centrului rezidenţial „Sf. Constantin şi Elena” din subordinea Direcţiei pentru Protecţia Copilului Argeş stabilesc meniul pe săptămâna următoare în fiecare zi de vineri. „Nu ne încadrăm de fiecare dată în cei 8,3 lei pe copil. Încer

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 5 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 11 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 6 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 12 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 5 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 6 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°