În 1989, la Întreprinderea de Confecţii "Braiconf" Brăila se muncea pe rupte. Pentru o asemenea unitate etalon în producţia de cămăşi bărbăteşti, tovarăşii de la Centrala Industriei Confecţiilor stabileau planuri fantasmagorice pentru export, imposibil de atins, mai ales în condiţiile în care tehnologizarea era un subiect despre care nici măcar nu aveai voie să vorbeşti.
"Produceam peste 5 milioane de cămăşi, dar cu toate astea eram mult sub normele stabilite de la centru. De fiecare dată, cei care făceau planurile de producţie pentru export lucrau cu cifre imposibil de atins, mai ales în contextul în care investiţiile în tehnologii noi erau strict interzise.
Iar pentru că trebuia neapărat să fie tras cineva la răspundere fiindcă nu se făcea planul, vinovaţi erau mereu directorii. Ca pedeapsă, se făceau reţineri din salariu. Din această cauză, eu, ca director general, câştigam în fiecare lună mai puţin decât un muncitor încadrat la categoria a II-a", îşi aminteşte Anica Nisioi, în prezent managerul "Braiconf" SA.
Aceasta ne-a povestit că, la sfârşitul anilor '80, fabrica de confecţii brăileană avea 6.000 de angajaţi, în mare majoritate femei. Se lucra în două schimburi dar chiar şi aşa spaţiile de producţie erau neîncăpătoare pentru atâta lume, fiind extrem de aglomerate.
Tovarăşii de la partid pretindeau eficienţă maximă, dar de investiţii nici nu voiau să audă. "De la începutul anilor '70, se interziseseră importurile de tehnologie pentru industria de confecţii. Noi lucram cu maşini de cusut produse la «Metalotehnica» Târgu Mureş, mult rămase în urmă tehnologic faţă de ce foloseau concurenţii noştri din celelalte ţări socialiste. Nu mai zic de ce se întâmpla în Occident. Cu foarte mare greutate, la începutul anului 1989, ni s-a permis să achiziţionăm 180 maşini de cusut marca «Minerva», din RDG. A fost c
