"Vertigo" constituie arhetipul pentru orice film de suspans. Perfect construit, contine tot ce poate oferi cinematografia: o poveste de dragoste, o aventura, o calatorie pe care personajele o intreprind in ele insele, o enigma politista a carei solutie autorul o releveaza cu 30 minute inainte de final. Hitchcock si-a pus in acest film toate obsesiile.
Scottie Ferguson paraseste politia, in urma unui accident in care l-a vazut murind pe colegul sau. Prietenul sau Elster ii cere sa-i urmareasca nevasta, Madeleine, o frumoasa blonda cu tendinte sinucigase. Scottie o urmareste discret pe tanara care se duce mai intai intr-un cimitir, apoi intr-un muzeu, unde observa indelung un portret de femeie…
La 40 de ani de la lansare, "Vertigo" ramane la fel de enigmatic si tulburator. Ar fi putut sa fie doar un film de suspans semnat Alfred Hitchcock, despre un detectiv suferind de frica de inaltime. Regizorul condenseaza thrillerul intr-o singura secventa, imediat dupa genericul de deschidere. O urmarire, focuri de arma trase de un politist asupra unui barbat, in fuga, urmat indeaproape de un alt politist in civil - Scottie Ferguson (James Stewart). Scena este infricosatoare, in stilul pur al lui Hitchcock. Ferguson este la un pas de a cadea de pe un acoperis, dar este salvat de colegul sau, care insa cade in gol. Thrillerul se termina aici. Dar "Vertigo" abia incepe.
Punerea in scena este perfecta, ca si scenariul, complet derutant. Originalitatea operei sta in finalul dublu, pentru ca dupa doua treimi din film cunoastem cheia enigmei, iar istoria porneste spre o noua directie, total neasteptata. Filmul se imparte deci in doua - prima parte are ingredientele unui film politist, cu urmariri, dar si elemente ale unui film de dragoste. A doua parte incepe atunci cand Scottie crede ca o vede pe Madeleine in fiecare femeie pe care o intalneste. Obseda
