- Cultural - nr. 278 / 24 Martie, 2009 Mai mult decat convingatur, moartea marelui artist si om, care a fost si ramane Ion Dolanescu, demonstreaza sub raport psihologic si sociologic de cata energie sufleteasca dispune poporul roman in momentele prin care reuseste ca nimeni altul sa se solidarizeze in fata unor nume si a unor simboluri ce transced existenta telurica in una celesta, devenind pentru posteritate un mit si o legenda vie. Si aceasta, pentru ca miturile se creeaza in creuzetul constiintei si reprezentarilor colective, constituindu-se un liant al coeziunii si solidaritatii etnice, dincolo de orice "creatie stiintifica" descoperita de cercetatori, purtand in ele amprenta sufletului colectiv, a inconstientului, ca sa ne exprimam in termenii psihanalizei, si nu numai a mintii. Cei haraziti cu acest dar divin trec, purtati de aripa geniului, dincolo de timp si spatiu, pentru ei timpul capatand alte valente decat pentru noi, simplii muritori. Acum, in aceste momente triste, sufletul romanesc scade cu cateva secunde in timp si se imbogateste cu cateva lacrimi de durere, configurandu-i marelui disparut un piedestal ce are sa poarte pe el insemnul acestor stindarde ale simtirii, patriotismului si nationalismului romanesc, de care avem atata nevoie, si care nu se pot regasi decat in asemenea personalitati care ne parasesc pentru a putea avea grija de noi, cei ramasi inca inglodati in aceasta mocirla existentiala aici pe pamant; personalitati care plutesc in stele si ne lasa in dor. O asemenea judecata apriorica, cum este cea inscrisa in titlul acestui articol, care nu doream sa-l scriu, demonstreaza in mod convigator ca romanii au nevoie mai mult decat de orice de asemenea mituri care ii reprezinta prin traire si simtiri, prin asemenea simboluri care ii apropie mai mult de fiinta lor spirituala, devenita si rostita intr-un timp si spatiu propriu, in ultima instan