Meserii care erau pe cale de dispariţie sunt pe cale să reînvie datorită crizei Pentru că nu-şi pot permite lucruri noi, unii botoşăneni apelează la serviciile meseriaşilor pentru a le repara pe cele vechi. Mulţi botoşăneni au reînceput să apeleze la serviciile unor breslaşi precum cizmarii sau ceasornicarii. Îngrijoraţi, până nu demult, că vor fi nevoiţi să renunţe la afaceri, meseriaşii au acum de muncă zilnic. Faptul că au mai puţini bani în buzunare îi determină pe unii botoşăneni să îşi recondiţioneze anumite obiecte în loc să-şi cumpere altele noi.Ilie Axinte este cizmar din 1972 şi, cu toate că în ultimul timp meseria pe care o practică a devenit din ce în ce mai neprofitabilă, nu a renunţat. Speră ca actuala criză să îi aducă mai multe comenzi, deşi este conştient că cizmăria nu va mai fi la fel ca înainte de 1989. Tarife rezonabile „Înainte de Revoluţie se câştiga foarte bine. Ajungeam şi la 4.000 lei pe lună. Acum cu greu reuşesc să câştig 500 lei pe lună. Clienţii sunt puţini, iar cei care vin, vor să schimb o faţă la toc la un pantof sau să cos un adidas", spune cizmarul. Acesta mai povesteşte că zilele trecute a avut un client căruia i-a cerut opt lei pentru a-i schimba un toc. „Mi-a spus că mai pune 12 lei şi îşi cumpără alţii noi. Lumea are din ce în ce mai puţini bani şi mă gândesc că vor începe să-şi repare pantofii sau cizmele decât să-şi cumpere altele noi. Un pantof ieftin niciodată nu va ţine", spune Ilie Axinte. „Ceasornicăria era o me-serie din care se putea trăi" Meseriaşii botoşăneni care repară ceasuri susţin că au zilnic câte doi-trei clienţi. La sfârşitul anilor ’80, la Botoşani activau 20 de ceasornicari. Între timp, au mai rămas doar patru. Printre aceştia se numără şi Maricica Paiu. Este ceasornicar din 1980 şi are zeci de mii de ceasuri reparate până acum. „Înainte de Revoluţie, ceasornicăria era o meserie din care se putea trăi