Constructoul autohton Dacia a inregistrat pana in prezent 4.000 de comenzi in cadrul programului Rabla, de peste doua ori mai mult decat cota alocata de 1.731 de unitati, in prima dintre cele trei etape ale programului, care se incheie la finalul lunii mai.
Vanzarile efective ale dealerilor auto prin intermediul programului de innoire a parcului auto din acest an au inceput vineri 20 martie, la doua saptamani de la publicarea normelor pe siteul Agentiei Fondului de Mediu.
„Pana la finele saptamanii trecute nu s-a semnat contractul intre Agentia Fondului de Mediu si companii si nu a fost publicat in Monitorul Oficial. Acest lucru s-a intamplat abia vineri, in conditiile in care discutiile pentru programul REMAT din acest an au fost demarate la inceputul lunii decembrie", a declarat Constantin Stroe, vicepresedintele Automobile Dacia.
Alaturi de Dacia, care are 4.000 de comenzi potrivit lui Stroe, o cerere de cateva sute de unitati s-a inregistrat si pentru marci de import precum Ford, Kia si Skoda.
„De la inceputul programului de innoire a parcului auto se inregistreaza semne pozitive in ceea ce priveste vanzarile Porsche Romania", a declarat Brent Valmar, directorul general al Porsche Romania si vicepresedintele APIA.
In 2009 prima de casare este de 3.800 de lei (aprox. 900 de euro), care potrivit declaratiilor ministrului mediului Nicolae Nemirschi nu va fi majorata in acest an, chiar daca volumul de 60.000 de unitati alocate nu va fi epuizat. Luand in calcul devalorizarea monedei nationale si faptul ca toate masinile se vand in euro, prima de casare s-a majorat cu numai 100 de euro.
Potrivit dealerilor auto, anuntul inceperii programului a determinat o crestere a traficului de showroom.
„De la lansarea programului REMAT traficul de showroom a crescut cu aproximativ 30% comparativ cu perioada anterioara. Pa