Cum ar fi un gulaş sau o tocăniţă fără un praf de boia de ardei? Spre deosebire de alte condimente, paprica nu provine dintr-o singură plantă, ci este obţinută prin măcinarea mai multor specii de ardei. De obicei, „gama“ de legume folosite pentru obţinerea ei cuprinde specii de ardei începând cu cel roşu şi dulce şi terminând cu sortimente mai dulcege de ardei iute. Cu toate acestea, există şi boia de ardei iute, acesta fiind un condiment obţinut prin măcinarea ardeilor iuţi ce se găsesc în Ungaria, Spania, dar şi în câteva regiuni din Statele Unite.

Deşi istoria papricii este asociată în principal cu Ungaria, se crede că ardeii folosiţi pentru obţinerea condimentului sunt originari din Turcia şi au fost aduşi în Ungaria în jurul anului 1600. În acea perioadă, boiaua era cu mult mai iute decât cea produsă în zilele noastre. În anii 1800, fraţii unguri Paify au obţinut un fel de boia mai dulce, pentru care au primit laude şi aprecieri din partea tuturor membrilor comunităţii gastronomice. Acest nou sortiment a fost obţinut prin îndepărtarea cozilor şi seminţelor ardeilor înainte de măcinare. Mândri de realizarea conaţionalilor, chiar şi în ziua de azi maghiarii fac o adevărată sărbătoare din recoltarea ardeilor şi celebrează în fiecare an condimentul care le-a adus faima mondială.

Boiaua de ardei, dulce sau iute, este folosită pentru condimentarea şi colorarea mâncărurilor, ştiut fiind faptul că şi doar un praf poate schimba complet aspectul şi gustul unui preparat. Iuţeala plăcută a papricii se va face remarcată dacă amestecaţi boiaua cu puţin ulei şi o adăugaţi mâncării pe care o pregătiţi. Din cauza faptului că boiaua conţine şi ceva zahăr, este indicat să nu o folosiţi în preparate ce se fac la foc iute. Poate nu ştiaţi, însă boiaua de ardei este o alegere ideală pentru condimentarea sosurilor pentru paste, a celor picante, a tocăniţelor, a supelor şi ci