FMI nu vrea majorarea TVA şi acceptă ca România să aibă un deficit bugetar de 4,6%, ceea ce va permite condiţii mai puţin severe pentru bugetari cu venituri mici şi pentru pensionari.
Totuşi, reprezentanţii Fondului vor ajustări la companiile de stat cu probleme şi o lege unică a salarizării.
Delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) a acceptat creşteri salariale pentru bugetarii cu venituri mici şi indexări pentru pensionari la nivelul inflaţiei, dar şi legarea punctului de pensie de salariul mediu pe economie, a declarat liderul PSD, Mircea Geoană. Totuşi, pentru restul salariaţilor bugetari, salariile vor fi, probabil, îngheţate. Cu două zile înainte de plecarea din România, reprezentanţii FMI s-au întâlnit cu liderii tuturor partidelor parlamentare, pe care i-au asigurat că nu vor majorarea taxelor, ci preferă măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, care vor fi făcute gradual între trei şi şase ani. "Programul va cuprinde măsuri de natură fiscală, financiară, monetară, dar dânşii nu impun nimic şi ar prefera ca măsurile Guvernului să fie de reducere a cheltuielilor, şi nu de majorare de taxe", a declarat fostul ministru de Finanţe Varujan Vosganian.
Vestea bună este că negociatorii FMI sunt dispuşi să negocieze un deficit bugetar de 4,6%, faţă de 2%, cât prevede bugetul pentru 2009. "Totul depinde de nivelul deficitului bugetar. Dacă agreăm un deficit de 4%-5% din PIB, nu 2%, aşa cum este acum, atunci condiţiile pe care va trebui să le respectăm vor fi mai puţin severe", a declarat analistul economic Liviu Voinea. Tot ieri, negociatorii FMI s-au întâlnit şi cu reprezentanţii sindicatelor, cărora le-au explicat că întrevăd în acest an o scădere a economiei cu 4% şi un deficit de până la 6% din PIB.
19 MILIARDE DE EURO
Împrumutul de la FMI care se discută în acest moment este de 13 miliarde de eur