800 de mii de oameni vor deveni someri anul acesta, potrivit ultimelor estimari ale ministrului Muncii.
Dintre acestia, potrivit altor estimari, doar 100 de mii sunt bugetari.
Si totusi, doar pe ei ii mangaie toata lumea pe cap, ei protesteaza, ei se victimizeaza cel mai vocal, pentru ei cauta toata lumea solutii.
De majoritatea tacuta si disperata a angajatilor aflati in prima linie a luptei cu criza nu amintesc decat patronatele, atunci cand mai sunt si ele bagate in seama.
Disperarea din mediul privat
In firmele din Romania bate vantul disperarii. Oamenii vad cum saptamanal isi mai face bagajele cel putin cate un coleg. Stiu ca, inevitabil, le va veni randul si primul gand al fiecarei dimineti este speranta ca nu se vor intoarce seara acasa someri.
Cei mai in varsta au, in general, obligatii mai mici: nu prea mai au rate, copiii sunt pe la casele lor, dar daca isi pierd serviciul au sanse aproape nule de a-si gasi altul.
Cei tineri au, teoretic, sanse mai mari de reangajare, dar si obligatiile lor lunare sunt mai mari pentru ca au copii de intretinut, au rate de platit si risca sa-si piarda casele. Practic nici ei nu au cine stie ce sanse sa-si gaseasca alt loc de munca, pentru ca angajarile sunt blocate cam peste tot.
Acesti oameni nu fac scandal impotriva inghetarii salariilor. O asemenea masura ar fi pentru ei un vis frumos, dar stiu ca e imposibil. Ei accepta fara cracnire scaderi de salarii doar pentru a-si pastra locul de munca si, de multe ori, chiar cer, in grup, o astfel de diminuare pentru conservarea cat mai multor locuri de munca.
Angajatii din mediul privat stiu bine ca regula economiei reale e simpla: ai comenzi, ai incasari, supravietuiesti, n-ai comenzi, n-ai incasari, mori de foame.
E o lege pe care bugetarii n-au invatat-o pentru ca so
