În fine, în fine, s-a încheiat – sper – cariera politică a lui Călin Popescu Tăriceanu! Acest mediocru lipsit de orice imaginaţie, în afară de aceea de a inventa modalităţi de a se agăţa de putere, acest „nimeni“ devenit brusc, printr-un concurs de împrejurări, „cineva“ a ieşit din marea scenă publică. Reprezentaţia lui s-a sfârşit. Regizorul l-a dat afară din rol. Îl vom vedea în curând, alături de Petre Roman şi Emil Constantinescu, invitat la diferite emisiuni de spălare a creierului, unde va explica incontinent şi pedant cât de capabil a fost el şi cât de neisprăviţi şi nerecunoscători au fost şi sunt toţi ceilalţi.

Tăriceanu a crezut că e o mare minte politică, deoarece a reuşit să guverneze în pofida încercărilor repetate ale lui Traian Băsescu de a-l debarca. Rezistenţa lui i-a umplut de admiraţie pe unii, dar ea n-a fost decât încăpăţânare prostească şi lipsă de scrupule în alegerea mijloacelor. N-a fost decât un mărunt ambiţios, servit de o clică de ambiţioşi servili; Chiuariu şi Adomniţei sunt numele de miniştri de care Tăriceanu s-a legat şi alături de care va intra în istorie! Laolaltă cu ei a trădat mai toate principiile liberale şi mai ales ideea unei alianţe reformiste de centru-dreapta. S-a aliat cu PSD, fără să o admită deschis, din frică de electorat. Scopul lui a fost simplu, de monoman: debarcarea preşedintelui, chiar dacă planul, fără sens politic şi rău pentru ţară, era lipsit de orice şansă. Ar fi putut guverna cu PD în continuare, ar fi putut continua reformele, mai ales pe cele din justiţie cu Monica Macovei, ca şi pe cele din administraţie, din învăţământ etc. Dar, se va spune: oare nu face astăzi la fel PD-L, care e în alianţă cu PSD? Fals: azi, PD-L şi PSD încearcă să guverneze în împrejurări dificile, deoarece situaţia postelectorală nu a permis altfel. S-ar putea să nu fie un succes şi e aproape sigur că guvernarea Boc va rămân