Omul de afaceri a imprumutat Politehnica cu 150 000 de euro, bani cu care echipa ieseana a achitat restante presante de anul trecut, fiind acum sigura de obtinerea licentei Intr-un articol publicat ieri, "Ziarul de Iasi" afirma ca Politehnica Iasi s-a imprumutat de la omul de afaceri Ioan Zapodeanu pentru a obtine licenta de club profesionist pentru sezonul viitor. Ieri, au aparut confirmarile stirii obtinute pe surse. Fara a nominaliza, presedintele executiv al Politehnicii, Sorin Boca, care a mai lasat, in trecut, sa se inteleaga ca va apela la sprijinul lui Zapodeanu, a recunoscut, in cursul diminetii, ca gruparea pe care o conduce s-a bazat pe sprijinul unui om de afaceri din exterior pentru a avea actele necesare licentierii in regula: "Fiind o suma mare in discutie, aportul actionarilor nu a fost suficient pentru achitarea datoriilor la stat si catre terti corespunzatoare anului 2008. De aceea, a trebuit sa apelam la persoane care sint atasate de club si care ne-au mai ajutat si in alte rinduri cind ne-a fost greu. Astfel, ne-am imprumutat pentru o perioada scurta de la o persoana, actionarii urmind a returna o mare parte a imprumutului contactat, in citeva saptamini. Deocamdata, nu am acceptul sa fac public numele omului care ne-a ajutat. Atunci cind voi il voi avea, ii voi multumi si public. Cert este ca, acum, Poli este sigura de obtinerea licentei". Desi initial a refuzat sa recunoasca faptul ca a ajutat Politehnica, - "Nu as vrea sa spun nimic pe marginea acestui subiect" - Zapodeanu a cedat pina la urma insistentelor reporterului, recunoscind ca a umblat iarasi la buzunarul propriu pentru a scoate clubul din Copou din impas: "Anul trecut, tot cam in aceasta perioada, le-am dat 150 000 de lei cind erau in pericol de a nu obtine licenta, bani pe care mi i-au returnat in vara, dupa ce au luat drepturile de televizare. Acum, mi-au solicitat iarasi un mic ajut