Sute de sindicalişti afiliaţi la CNS „Cartel Alfa“ au pichetat ieri sediul Prefecturii Dolj, timp de două ore. Aceştia au protestat, printre altele, împotriva adoptării anumitor reglementări referitoare la salarizarea bugetarilor.
Proiectul de Ordonanţă iniţiat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), prin care se diminuează salariile lucrătorilor din sectorul bugetar, a generat ieri o serie de proteste la nivel naţional. Aproape 300 de sindicaliştii doljeni ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), ai Direcţiei Agricole pentru Dezvoltare Rurală (DADR), ai Sindicatului Liber „Mediul“ şi ai Uniunii Sindicatelor Universitare din Universitatea Craiova, afiliaţi la Confederaţia Naţională Sindicală (CNS) „Cartel Alfa“ au pichetat, între orele 11.00 şi 13.00, sediul Prefecturii Dolj. „Această acţiune este rezultatul politicii proaste a guvernului, care doreşte desfiinţarea sectorului bugetar prin reduceri salariale masive, diminuări de personal şi descentralizare. Din această criză nu vom ieşi până când nu scăpăm de evaziune fiscală“, a declarat Iulian Vătau, preşedintele CNS „Cartel Alfa“, filiala Dolj.
„Ministerul Muncii încearcă în mod abuziv să ne umble la salarii“
Principalele nemulţumiri ale sindicaliştilor sunt referitoare la propunerile care vizează salarizarea. „Ne-am strâns pentru că Ministerul Muncii încearcă în mod abuziv să ne umble la salarii. La APIA, volumul de muncă este foarte mare, iar noi suntem puţini angajaţi“, a precizat Monica Enescu, lider sindical APIA Craiova. Afirmaţia a fost completată de alţi sindicalişti prezenţi. „Protestăm împotriva adoptării articolelor referitoare la reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar. Ne deranjează că se încearcă transformarea unei majorări salariale de 75%, acordată de la înfiinţarea AP