Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima dezbatere a Planului de Management al Bazinului Hidrografic (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, marți 24 martie 2009 ·

Acţiunea s-a desfăşurat ieri, în Aula Bibliotecii Judeţene, şi a reunit reprezentanţi ai autorităţilor locale constănţene şi tulcene, interesate de elaborarea Planului de Management al Fluviului Dunărea, Delta Dunării, Spaţiului Hidrografic Dobrogea şi Apele Costiere.

Autorităţile în domeniu au evidenţiat că, până la sfârşitul anului, planul trebuie să fie definitivat, împreună cu un program de măsuri, iar până la finele lui 2012, acestea trebuie să devină operaţionale.

La dezbatere au fost prezenţi atât conducerea Direcţiei Apele Române Dobrogea Litoral, în frunte cu directorul Laurenţiu Marin şi echipa sa de lucru, cât şi reprezentanţi ai autorităţilor locale constănţene şi tulcene, care au avut posibilitatea, în finalul prezentării, să-şi expună propriile idei în legătură cu acest plan. Acestora li s-a alăturat şi Cristian Rusu, reprezentat al Administraţiei Naţionale Apele Române.

La acest moment, Planul de Management al Bazinului Hidrografic - principalul instrument de implementare a Directivei Cadru 2000/60/UE în domeniul apei - se află la etapa de consultare a publicului. Directiva are ca obiect stabilirea unui cadru european unic şi coerent pentru politica şi gestionarea apelor, integrând deopotrivă şi directivele europene din domeniul apelor.

Scopul pe care îl are acest plan este atingerea „stării bune" a apelor în anul 2015, ceea ce va asigura aceleaşi condiţii de viaţă pentru toţi cetăţenii, din punct de vedere al apelor.

Proiectul Planului de Management al Bazinului Hidrografic, varianta preliminară, este prezentat pe site-ul DADL din 22 decembrie 2008 şi va rămâne pentru dezbatere şi consultarea publicului pe o perioadă de şase luni.

În fond, acest proiect cuprinde caracterizarea apelor de suprafaţă şi subterane, identificarea tipologiei, delimitarea şi caracterizarea corpurilor de apă existente pe arealul admini

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°