* deputatul brăilean PDL Eugen Bădălan este cercetat de procurorii DNA cu privire la modul în care a devenit profesor universitar * în acest caz, vor fi audiaţi peste 100 de militari şi civili care trebuie să explice cum au ajuns profesori universitari, conferenţiari, lectori sau conducători de doctorat * majoritatea celor implicaţi în scandalul diplomelor false o reprezintă cadrele militare active sau aflate în retragere * Bădălan spune că a obţinut "pe bune" titlurile universitare şi că habar nu avea că este cercetat de DNA
Deputatul PDL de Brăila, Eugen Bădălan, este din nou implicat într-un scandal de proporţii. De data aceasta, Bădălan, împreună cu alte 100 de persoane, este acuzat că ar fi dobândit titlul de conferenţiar şi de profesor universitar în baza unor documente false. Cazul a ieşit la iveală după ce secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, din cadrul DNA, a efectuat cercetări la nivelul Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I" (UNAp). Aşa cum informează presa centrală, în baza ultimelor date obţinute de procurori, peste 100 de militari şi civili vor fi chemaţi în scurt timp la DNA pentru a da explicaţii cu privire la modul cum au devenit profesori universitari, conferenţiari, lectori sau conducători de doctorat. Printre cei care se află în atenţia procurorilor se numără şi generalul (r) Eugen Bădălan.
Conform informaţiilor oferite de către procurorii DNA, aceştia au descoperit că în cadrul Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I" se formase o filieră pentru cei care doreau să obţină un titlu de lector sau conferenţiar universitar. Dosarele se depuneau la Secţia Management şi Resurse Umane pentru a participa la concurs, după care candidatul era validat şi acceptat. Ulterior, dosarul ajungea la Ministerul Educaţiei, unde se întrunea Consiliul de atestare, iar candidatul obţinea titlul, devenind