Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vedetele Antenei susţin naţionala de fotbal a României

Publicat in Jurnalul, marți 24 martie 2009 ·

Până la 28 martie, ziua când naţionala României va da piept cu reprezentativa Serbiei în grupele preliminare pentru calificarea la Campionatul Mondial din Africa de Sud, orice bătaie în tobă reprezintă un vot de încredere acordat băieţilor noştri.

Echipa Serbiei este cunoscută pentru tenacitatea şi puterea de luptă a jucătorilor săi. Aşa că, înainte de toate, fotbaliştii noştri au nevoie de susţinere, de încrederea necondiţionată a publicului de la noi. Antena 1 a ales pentru acest eveniment special sloganul "România pune totul la bătaie!". Toţi telespectatorii microbişti sunt invitaţi să bată toba alături de vedetele Antenei 1 care au intrat bucuroşi în această campanie.

BATEM TOBA

Printre ei se numără şi Radu Naum, directorul GSP TV. Naum spune că fotbaliştii noştri trebuie să lupte cu sufletul şi că asta este singura noastră şansă să învingem. La rândul său, Lucian Mândruţă a declarat că le-a cumpărat băieţilor săi două tobe mici. "Nu ştiu ce vor zice vecinii, când două ore o să le duduie tobele lui Mihai şi Matei în urechi. Dar orice gând bun cred că e important şi, până la urmă, nu joacă România cu Serbia în fiecare zi. Să bată România!", a adăugat Lucian. Oana Frigescu, prezentatoarea Observatorului de week-end, va urmări cu sufletul la gură meciul. "Tatăl meu mi-a deschis apetitul pentru fotbal şi ori de câte ori joacă echipa naţională sunt cu sufletul alături de tricolori. Sper la un scor de 2-1 pentru România", a mai spus Oana.

BURSA PARIURILOR

Romică Ţociu şi Cornel Palade, gazdele emisiunii Bancher sau şomer, s-au pregătit în stil propriu pentru marele meci: au pus pariuri, şi-au convocat familiile şi au cumpărat o tobă... în rate. "Sâmbătă se va strânge toată familia în faţa televizorului, ca să susţinem din toată puterea echipa naţională. Am vopsit deja căţeaua în roşu, galben şi albastru, iar eu şi Palade

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum 9 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum 9 ore
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Franţa şi Marea Britanie propun un armistiţiu de o lună în Ucraina

Mediafax acum 6 ore
Macron a declarat că este nevoie de un armistiţiu limitat, deoarece a recunoscut că ar fi „foarte dificil” să supravegheze o încetare completă a focului, având în vedere lungimea frontului. Într-un interviu acordat ziarului francez Le Figaro, el a s

Regele Charles l-a primit pe Zelenski la Sandringham, semn de susţinere pentru preşedintele Ucrainei / BBC: Spre deosebire de Trump, se pare că regele nu are probleme cu ţinuta lui Zelenski

News.ro acum 8 ore
Regele Charles l-a primit pe Volodimir Zelenski la Sandringham, duminică, un gest fără precedent de solidaritate cu preşedintele ucrainean., relatează independent.co.uk. Întâlnirea a avut loc după ce preşedintele american Donald Trump a stârnit indi

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

Amenzi în valoare de aproape 150.000 de lei aplicate de Jandarmerie la meciul de fotbal Rapid Bucureşti - FCSB/ Acces interzis la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni sau un an, pentru nouă persoane

News.ro acum 6 ore
Jandarmeria anunţă că a aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 149.200 de lei la partida de fotbal dintre FC Rapid Bucureşti - FC FCSB. Cea mai mare parte a amenzilor o au de plătit organizatorul competiţiei şi firma de pază şi protecţ

Marius Tucă Show începe luni, 3 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Băsescu, după summitul de la Londra: „Trebuie să devenim o forţă capabilă să descurajeze agresivitatea Rusiei”

Ziare.com acum 7 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, după summitul de la Londra, că SUA este departe de Ucraina, iar de Europa o desparte Oceanul Atlantic, iar noi trebuie să ne garantăm securitatea. ”N-am făcut-o până acum, ne-am bazat pe america

Crin Antonescu, la Giurgiu: Să facem o Românie în care poţi să trăieşti frumos nu doar în Capitală

Mediafax acum 13 ore
„Şantier de construcţie de nave fluviale la Giurgiu. Fabrică de prelucrare a oţelurilor la Giurgiu. IT la Giurgiu. Parcuri solare la Giurgiu”, a continuat el. El a mai spus că „pentru sutele de mii de români care trec cu maşina prin Giurgiu spre vac

Traian Băsescu spune că Georgescu trebuie bătut în alegeri: El trebuie lăsat să candideze şi să fie bătut. După mine, Georgescu nu câştigă alegerile

News.ro acum 8 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că Georgescu trebuie bătut în alegeri, el arătând că acesta trebuie lăsat să candideze şi să fie bătut. Băsescu a mai spus că, după el, Georgescu nu câştigă alegerile prezidenţiale. ”Eu nu ştiu dacă există prob

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

5°/15°
Timisoara
acum

-4°
lun.

-4°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°