În ce condiţii se desfăşoară campania electorală din Republica Moldova?
Din păcate, putem spune că, după aproape şase săptămâni de campanie, în Republica Moldova alegerile sunt deja fraudate. Este punctul de vedere pe care l-au exprimat principalele partide politice din opoziţie, inclusiv Partidul Democrat din Moldova. Au fost depistaţi 600.000 de alegători inexistenţi, inclusiv în localităţi relativ mici, precum oraşul Floreşti. Deputatul PDM Igor Klipi şi reprezentanţii altor formaţiuni politice au depistat 5.000 de alegători inexistenţi într-un oraş cu 14.000 de locuitori.
Cum au apărut aceştia pe liste?
Reprezentanţii Partidului Comuniştilor nu au explicat. Au trecut cu vederea poziţia câtorva partide politice în legătură cu problema asta. Au spus că se va examina. Se va vedea dacă într-adevăr este vorba de un număr de alegători care nu mai sunt în viaţă ori in tara. Au promis că listele vor fi curăţate. Deşi avem situaţii în care primari de oraşe refuză să dea publicităţii listele de alegători. O astfel de situaţie este în oraşul Ocniţa, unde primăriţa comunistă, Zalevski, a refuzat, deocamdată, să facă publice listele electorale.
Introducerea unor persoane pe listele electorale ăsta-i mecanismul de fraudare?
Ăsta este unul dintre mecanismele de fraudare. Multe dintre aceste persoane nu mai sunt în viaţă. Am depistat situaţii din astea. Sunt oameni morţi de 20 de ani. Alţii sunt plecaţi din Republica Moldova, deci nu mai au cetăţenia Republicii Moldova. Au renunţat la ea în anii 90. Au fost scoşi din listă iar acum au fost reintroduşi. Este o situaţie gravă din punctul nostru de vedere. Ea indică foarte clar că guvernanţii comunişti doresc să recurgă la fraude masive. Am mai constatat implicarea ambasadelor Republicii Moldova în campania electorală din străinătate. Ambasadorii Republicii Moldova fac campanie electorală pentru PCRM