O locuinţă nouă, cu finisaje de lux şi o suprafaţă de 25 de metri pătraţi, costă 10.000 de euro în staţiunea Sunny Beach. Posesorii de lichidităţi pot achiziţiona apartamente de vacanţă pe litoralul bulgăresc la preţuri apropiate de costurile de construcţie. Românii aflaţi în căutarea oportunităţilor oferite de criza financiară nu trebuie să privească prea departe. Deşi grav afectate pe plan mondial, investiţiile în real estate pot reprezenta în continuare un punct de interes strategic – cu singura condiţie ca piaţa şi produsul specific să fie bine alese.
La capitolul chilipiruri imobiliare, Bulgaria pare să figureze printre primele locuri în Europa. Nivelul de atracţie pentru investitorii care dispun de lichidităţi a crescut direct proporţional cu efectele crizei financiare. Preţurile apartamentelor de vacanţă din staţiunile bulgăreşti – şi aşa mici comparativ cu alte ţări europene, inclusiv România – au scăzut încă şi mai mult în ultimele şase luni.
Developerii vând la preţ de construcţie
Andrei Mureşanu, directorul executiv al agenţiei Bulgaria Invest, vorbeşte despre ultimele locuinţe din cadrul complexului Sunny Beach 6, scoase la vânzare pentru 325 de euro pe metru pătrat - faţă de preţul standard practicat până acum, de 640 de euro pe metru pătrat.
Format din 22 de clădiri cu patru etaje, fiecare a câte 40 de apartamente, complexul a fost contractat până acum în proporţie de 90%. Discountul masiv propus de către developer a adus o sporire semnificativă a interesului manifestat de cumpărători. Mureşanu spune că o cerere deosebit de mare au înregistrat în special garsonierele – la o suprafaţă de 25 de metri pătraţi, preţul final (cu TVA inclus) al acestora ajunge la 9.750 de euro. „Este ceea ce ai putea cumpăra în Mamaia cu 50.000-60.000 de euro”, crede reprezentantul Bulgaria Invest.
Dator