Beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), cei ai plăţilor unice pe suprafaţă, dar şi fermierii din sectorul zootehnic vor putea accesa credite agricole, în cel mai scurt timp. Ministrul agriculturii, Ilie Sârbu s-a întâlnit, cu reprezentanţii băncilor şi ai fondurilor de garantare care au participat la selecţia competitivă din 2008 pentru atribuirea sumelor aferente creditării investiţiilor în agricultură. Instituţiile participante la întâlnire au fost BCR, BRD-SG, Carpatica, Raiffeisen Bank, CEC Bank, Bankpost, Fondul de garantare a Creditului Rural (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), iar discuţiile au vizat stabilirea unor reguli detaliate de implementare a măsurilor din cadrul PNDR 2007-2013.