După ce au pierdut miercurea trecută cu Steaua Bucureşti, handbaliştii gorjeni au fost învinşi, câteva zile mai târziu, şi de CSM Medgidia, scor 23-22, în etapa a 21-a a Ligii Naţionale. Echipa lui Vasile Stângă a controlat partida în prima parte, când a condus şi la trei goluri diferenţă, 9-6 şi 10-7, dar gazdele au preluat iniţiativa în partea a doua, conducând la două goluri avantaj, scor 20-18. Finalul a fost încins, CSM Medgidia asigurându-şi succesul pe fondul ratărilor gorjenilor. „Nu am ştiut să profităm de ultimele minute, când scorul era egal, şi am ratat cred trei ocazii singur cu portarul. O ocazie Păiuş şi două Coelho. Trebuia să se termine meci egal, însă în ultimele secunde s-a ratat din nou singur cu portarul. Rezultatul m-a nemulţumit. Am pierdut meciul ca fraierii, deşi am condus majoritatea timpului, dar nu am ştiut să ţinem de rezultat", a afirmat antrenorul Vasile Stângă. Cel mai bun jucător de la Energia a fost, ca şi în meciul cu Steaua, extrema Florea, cu şapte goluri din opt acţiuni, în timp ce interii grupării gorjene Mazilu (trei goluri), Stojanovic (nici o acţiune), Păiuş (un gol din patru acţiuni) şi Coelho (cinci goluri din zece acţiuni) sunt în continuare neaşteptat de modeşti. Vasile Stângă a pus înfrângerea şi pe seama oboselii acumulate de echipa sa, după ce a disputat trei jocuri într-o săptămână şi a parcurs ţara de la Timişoara la Constanţa, via Târgu Jiu. „S-a simţit şi oboseala de la meciul cu Steaua. Eu am mai spus, nu suntem o echipă pregătită să joace trei meciuri într-o săptămână, nu avem puterea necesară", a afirmat Stângă. După ce au pierdut miercurea trecută cu Steaua Bucureşti, handbaliştii gorjeni au fost învinşi, câteva zile mai târziu, şi de CSM Medgidia, scor 23-22, în etapa a 21-a a Ligii Naţionale. Echipa lui Vasile Stângă a controlat partida în prima parte, când a condus şi la trei goluri diferenţă, 9-6 şi 10-7, d