Dincolo de micile „depozite“ de deşeuri dintre blocuri sau din apropierea parcurilor, în Craiova sunt câteva „rampe“ de gunoi în toată regula. Ilegale, desigur, şi aflate în concurenţă directă cu groapa de gunoi a oraşului.
La întretăierea străzilor Bucura şi Popova, undeva în spatele unor vile somptuoase, se află cimitirul Popova din cartierul craiovean Romaneşti. Străduţa pe care este situat şi care arată, mai degrabă, ca un drum prăfuit de ţară nici măcar nu are nume. Localnicii o numesc pur şi simplu strada cimitirului, dar nu ar greşi dacă ar numi-o drumul munţilor de gunoi. De ce? Pentru că aici îşi aruncă gunoiul cei care locuiesc pe străzile Bucura, Potelu şi Olteniţa şi nu au un contract încheiat cu Serviciul de Salubritate. Intrarea în cimitir este înţesată de mormane de deşeuri, ce se întind de o parte şi de alta a drumului care duce la blocurile ANL. Se pare că nimeni nu este deranjat de resturile de tot felul aruncate la întâmplare. „Strada nu are nume, cel puţin eu aşa ştiu. Îi zicem strada cimitirului. Toţi cei care nu au pubele de la Salubritate aruncă acolo gunoiul. Sunt destui pe aici. Şi eu i-am văzut dimineaţa, pe la ora cinci, cu saci, cu plase cum se duc şi aruncă acolo. Ar trebui urmăriţi şi amendaţi. Eu am pubelă, vine maşina în fiecare miercuri şi ridică gunoiul“, a spus Ion Ciocan.
„Pavajul“ pestriţ de resturi menajere, gunoi de grajd, moloz şi hoituri este cunoscut şi celor de la Serviciul de Salubritate. Angajaţii săi trec prin zonă atunci când sunt avertizaţi sau, mai degrabă, traşi de mânecă. Ridică mizeria întinsă pe zeci de metri şi... atât. „De foarte mult timp este această situaţie. Este un cartier periferic de case, unde oamenii cresc animale. Tocmai de aceea, în mare parte, duc acolo gunoiul de grajd. Şi cei care nu au contract încheiat cu noi aruncă acolo. Este o stradă lăturalnică şi localnicii depozitează aici în