Încă din primele zile de facultate, studentul făcea mai întâi practică, şi nu una de specialitate, ci mai degrabă una de-a casei: munca la cantină, printre care şi spălatul pe jos, şmotru la debarasat şi spălat blidele şi alte torturi revoluţionare, "patriotice", de fapt introduse cu forţa, pentru că studentul era obligat să o facă.
Veniţi la Iaşi să-şi îmbogăţească mintea, studenţii Institutului Politehnic aveau parte în 1989 şi de muncă fizică peste puteri. Toamna îi aştepta practica agricolă care nu numai că nu le îmbunătăţea cunoştinţele, dar îi aducea în stare de epuizare. Şi, ca să nu uite de efort de-a lungul anului universitar şi ca să li se pară studiul mai uşor în timpul semestrului erau de serviciu câte o săptămână la cantină.
Anca Apostoae (39 de ani) era studentă la Facultatea de Mecanică a Politehnicii din Iaşi. "Ce însemna să fii de serviciu la cantină? Trezit la 3:00 dimineaţa şi muncă până la ora 24:00. În mijlocul mâncării, dar fără să ai timp ca să bagi ceva în gură. Ore în şir de curăţat munţi de cartofi, de spălat mii de vase cu apă fie îngheţată, fie clocotită, de stat în picioare şi de adunat noroiul de pe jos dintr-o sală mare cât câteva stadioane, care deservea 10.000 de oameni.
De aşa ceva am avut parte la începutul lunii martie 1989. Obligaţia avea şi părţi bune - mai puteai să furi de mâncare pentru tine şi pentru prieteni, deşi exista riscul exmatriculării, dar mai ales părţi rele: era o muncă cumplită, istovitoare, timp de 22 de ore pe zi, pentru că bucătăresele erau «doamne» care se îndeletniceau doar cu dositul bucatelor mai alese.
La 4:00 dimineaţa trebuia să fii în vestiarul cantinei. Urma aprovizionarea până la ora 5:00, timp în care la intrarea din spatele cantinei veneau Dacii papuc cu tot felul de lăzi, saci şi cutii, pe care le cărau băieţii din grup
