Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corpul delict, sub fundul ministrului

Publicat in Jurnalul, marți 24 martie 2009 ·

Dezvăluirile Jurnalului Naţional despre jefuirea CFR Călători, patronată de directorul Alexandru Noapteş, au fost luate în serios de Poliţie şi de Parchet. Care au descins în locurile de unde puteau lua urma celor peste 180.000 de euro plătiţi pe faimosul Audi A8 cu care Noapteş a dotat calea ferată.

Jurnalul Naţional a arătat cum tăunul care a supt vreme de ani buni multe zeci de milioane de euro din conturile căilor ferate, Alexandru Noapteş, şi-a tras o limuzină de peste 180.000 de euro dintr-un foc. Cât a furat Noapteş, vom afla cu precizie abia când ancheta DNA va fi finalizată, el va fi băgat la beci, iar averea sa va fi confiscată de Agenţia Naţională de Integritate. Până atunci, vă dăm nişte firimituri. Maşina Audi A8 a fost cumpărată, chipurile, de CFR Voiaj, filiala CFR Călători. Însă limuzina nu a stat la "voiaj" nici o zi, după cum ne relata directorul filialei, ci s-a dus direct sub fundul lui Noapteş, care a plasat-o mai degrabă sub fundul nevesti-si, de s-a mirat poporul văzând-o pe coţofană, îmblănită ca o nurcă de mari dimensiuni, scoborându-se din maşină de şeic arab pe la Poiana Braşov. Acum, după răspopirea lui Noapteş, am avut surpriza să vedem maşina aducătoare de ghinion sub fundul august al ministrului Berceanu, aducându-l dimineaţă la minister. Scăpaţi de dricu' ăsta scump, dom' ministru, înmatriculat cu B-21-WCT, că aduce ghinion, nu glumă!

Săptămâna trecută, Poliţia a făcut o vizită la sediul CFR Voiaj, pentru a scoate de acolo facturile care arată cât s-a plătit pentru maşina comandată de Noapteş. Ştim foarte bine că suma coincide cu cea de pe chitanţa prezentată de Jurnalul Naţional. Celor de la CFR Voiaj li s-a cerut să explice de ce şi cum o maşină cumpărată de ei a ajuns dub ditamai popoul marelui hoţ de la şefia CFR Călători. Şi au povestit oamenii că filiala lor nu era subvenţionată, în vreme ce societatea

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 57 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 4 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°