Week-end-ul trecut, la Bacău s-a derulat cea de-a patra ediţie a "Cupei Fiesta", concurs naţional de dans sportiv la care au participat în jur de 200 de perechi de la 36 de cluburi din tară.
La ediţia 2009, perechea brăileano-braşoveană, Valentina Dobrilă - Răzvan Dinu s-a clasat pe locul al doilea, la Open, Latino, categoria de vârstă 19-35 ani, aceasta fiind prima clasare pe podium a acestei perechi, constituite abia toamna trecută.
"Este primul nostru succes şi suntem foarte fericiţi că am spart gheaţa şi am urcat pe podium. Cred că meritam locul întâi, însă arbitrii sunt cei care decid, oricum locul al doilea este foarte bun ţinând cont de faptul că dansăm împreună de câteva luni", a declarat Valentina Dobrilă.
La aceeaşi competiţie, dar la clasa Hobby, au mai participat trei perechi de dansatori de la clubul brăilean Valentina Dance. Cosmina Câşleanu - Dragoş Ionaşcu şi Ştefania Trufaş - Toni Turosu au intrat în finală, la categoria de vârstă 14-15 ani, unde au ocupat locul al şaselea şi respectiv al şaptelea, iar perechea Oana Rusu - Răzvan Lupaşcu s-au clasat pe poziţia a 15-a, la categoria de vârstă 12-13 ani.
Valentina Dobrilă şi Răzvan Dinu au participat cu puţin timp înaintea concursului de la Bacău, la "Dance Masters" Bucureşti, unde s-au clasat pe locul al 35-lea la Open internaţional, competiţie la startul căreia s-au aliniat 96 de perechi, cei doi dansatori numărându-se însă printre primele opt perechi participante din România.
În paralel cu "Dance Masters" s-a derulat şi Cupa Bucureşti, unde la clasa Hobby au participat şi două perechi de la clubul brăilean.
Cosmina Câşleanu şi Dragoş Ionaşcu au ocupat poziţia a 14-a, la categoria de vârstă 14-15 ani, iar Oana Turosu şi Răzvan Lupaşcu au încheiat concursul pe locul al 45-lea din 73 de perechi participante. Week-end-ul trecut, la Bacău s-a derulat cea de-