Din acest an, pe piaţa farma locală va mai activa o entitate. Cu o cifră de afaceri de o sută de milioane de euro, în primii doi-trei ani, CFR va fabrica peste 150 de categorii de produse. În componenţa Companiei Farmaceutice Române ar urma să intre Antibiotice Iaşi (producător de medicamente), Sanevit Arad (producător de seringi), Unifarm (depozit) şi departamentele de vaccinuri din cadrul Institutului Cantacuzino. În prezent, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (
Din acest an, pe piaţa farma locală va mai activa o entitate. Cu o cifră de afaceri de o sută de milioane de euro, în primii doi-trei ani, CFR va fabrica peste 150 de categorii de produse.
În componenţa Companiei Farmaceutice Române ar urma să intre Antibiotice Iaşi (producător de medicamente), Sanevit Arad (producător de seringi), Unifarm (depozit) şi departamentele de vaccinuri din cadrul Institutului Cantacuzino. În prezent, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) este acţionarul majoritar al Antibiotice Iaşi, cu circa 53%, iar primul pas în înfiinţarea noii entităţi va fi trecerea firmei ieşene la Ministerul Sănătăţii. Potrivit ministrului sănătăţii, Ion Bazac, societatea nou-formată ar trebui să reprezinte o soluţie pentru a gestiona eficient criza economică, într-un sector strategic pentru populaţie, aşa cum este sănătatea. „Dacă în următoarele patru săptămâni vom avea hotărârea de guvern pentru trecerea la Ministerul Sănătăţii, Compania Farmaceutică (CFR) ar putea fi gata în trei - patru luni“, spune Ioan Nani, vicepreşedintele AVAS, cel care coordonează întreaga operaţiune. „Urmează să primim detaliile cu privire la înfiinţarea acestei companii. Ceea ce am înţeles este că CFR va funcţiona ca un grup de firme, în care fiecare societate va avea personalitate juridică separată“, afirmă Coca Caşcaval, directorul general al Antibiotice. „Fiecare compa