Spectacolul „Hipioţi şi bolşevici” este un câştig al zonei independente. Regizorul Felix Crainicu a căutat pe Google „teatru” şi „hippy”. Un titlu şi un rezumat al unei piese i-au atras atenţia. A cumpărat-o online, cu 35 de euro. Un an mai târziu, regiza „Hipioţi şi bolşevici”. Spectacolul care se joacă în podul clubului La Scena este cel mai bun exemplu de teatru născut din entuziasm şi plăcere molipsitoare.
Trei actori foarte tineri, îndrumaţi de un regizor debutant, umplu sala la fiecare reprezentaţie, cu o poveste despre nostalgia libertăţii, scrisă de canadianul Amiel Gladstone. Spectacolul este o dovadă că teatrul independent are succes şi nu are nevoie să şi-l menţină cu un buget mare, decoruri colosale sau marketing agresiv. P
iesa este promovată pe bloguri sau pe forumuri, scenografia recompune fericit atmosfera contaminată de reverberaţiile mişcării hippy, „costumele” se pliază pe stilul fiecărui actor, iar muzica trupelor The Beatles („I’ve Just Seen a
Face“) sau Led Zeppelin („Immigrant Song“, „Since I’ve Been Loving You”) te izolează de prezent şi te pune în parantezele anilor `60-`70.
Pace, dragoste şi birocraţie
„Ştii cum poţi să-l faci pe Dumnezeu să râdă? Povesteşte-i planurile tale”. Această construcţie logică este recurentă în spectacolul regizat de Felix Crainicu. În jurul ei se amestecă dramele celor trei personaje. Fiecare se află la început de drum.
Fiecare a fost parte din mişcarea hippy, în Canada anilor `70: Star, tânăra care a rămas însărcinată cu un hipiot şi care este ameninţată de părinţi să se întoarcă acasă, să nască şi să încredinţeze copilul unei familii adoptive, Jeff, puştanul de 19 ani, dezertor din armata americană, care a trecut graniţa în Canada pentru a scăpa de ororile războiului din Vietnam, şi Allan, fost guru al mişcării hippy, care, la 32 de
