Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magia nesfârşită a pietrelor

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 25 martie 2009 ·

Grecia dezvăluie cetăţi antice, temple şi mănăstiri pe care localnicii le-au păstrat cu sfinţenie. Sursa: AP Photo

Legendele spun că fiecare piatră din Grecia are povestea ei. Cele mai spectaculoase au fost transformate astăzi în destinaţii de pelerinaj, spre care sute de mii de turişti se îndreaptă în fiecare an. Ei se delectează cu urmele celor peste 4.000 de ani de istorie şi admiră în toate formele ei amprentele ortodoxismului, printre care se strecoară încă vizibile reminiscenţele dominaţiilor veneţiene şi otomane.

Atena, un labirint al culturii

Parthenonul şi celelalte clădiri de pe Acropole au fost construite de Pericle în secolul V î.e.n. Acropole înseamnă, de fapt, oraşul de sus sau oraşul superior, unde locuitorii se pot refugia în cazul unei invazii.

De aceea, pe Acropole sunt construite şi monumentele religioase importante, fiind considerat cel mai sigur loc din întregul oraş. Pe strada Akadimias turiştii doritori de instruire găsesc Centrul Cultural al Atenei - o adevărată bijuterie arhitectonică din secolul al XIX-lea care găzduieşte o sumedenie de evenimente culturale. Tot aici îşi au sediul Muzeul Teatrului din Atena şi Biblioteca publică. Grădinile Naţionale, folosite în trecut exclusiv de palatul regal, sunt deschise acum publicului.

Riviera Olimpului

„Turiştii care poposesc pe Riviera Olimpului vor vedea sanctuarul vechii Elade, dedicat zeului Apollo, situat pe culmile joase ale Muntelui Parnassus, şi vor putea vizita situl arheologic, cu amfiteatrul şi Templul lui Apollo, care adăpostea în trecut preţiosul Oracol de la Delphi”, povesteşte Marius Usturoiu, managerul agenţiei Mareea. Traseul vizitatorilor poate continua spre Kalambaka, oraş aşezat în umbra fascinantelor mănăstiri ale complexului monahal de la Meteora, înălţate în văzduh, parcă suspendate pe stâncile abrupte

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Alertă de tsunami declanşată după un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în largul coastelor din Alaska

News.ro acum 38 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor din Alaska, la numai 20 de km adâncime, ceea ce a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP. Epicentrul se află la 87 de kilometri sud de Sand Point, un mic sat din

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 8 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°